Recalcularea pensiilor şi stadiul dosarelor de ieşire la pensie, verificate de ministrul Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat marţi că va verifica stadiul dosarelor de recalculare a pensiilor şi în ce măsură s-au soluţionat cererile noi.

Evaluarea situaţiei recalculărilor şi a finalizării dosarelor noi de pensie a început la ora 9,30, a anunţat marţi dimineaţă ministrul Muncii.

Luni seară, ministrul Muncii a anunţat că l-a demis din funcţie pe şeful Casei Naţionale de Pensii Publice, Laurenţiu Tenţ, din cauza deficienţelor constatate.

"Am cerut revocarea din funcţie a preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice. Datele obiective îmi indică faptul că nu suntem acolo unde trebuia să fim astăzi în îndeplinirea indicatorilor de performanţă. Dincolo de evaluarea mea, mesajele primite, multe, de la pensionari care nu mă cunosc personal şi care îmi relatează situaţii inacceptabile din teren, pentru mine contează mult. 

Văd multe măsuri de reformă necesare pentru a ajunge la performanţa, posibilă în România, de a soluţiona dosarele de pensii în timp şi în general de a avea o altă atitudine, respectuoasă faţă de problemele pensionarilor. Sigur că nu este uşor să gestionezi un sistem care are, într-adevăr, o activitate complexă. Şi cu un om ca mine care este foarte exigent", a scris Violeta Alexandru, luni seara, pe pagina sa de Facebook.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite