Primul loc de muncă pentru tinerii absolvenţi. Ce beneficii ar aduce noul program

Primul loc de muncă pentru tinerii absolvenţi. Ce beneficii ar aduce noul program

Deputatul Florin Roman a depus recent la Senat un proiect de lege menit să stimuleze angajarea tinerilor absolvenţi, indiferent de nivelul şcolii absolvite, prin acordarea unor beneficii de către Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii.

„Începând cu 1 ianuarie 2020, se instituie Programul naţional „Primul loc de muncă pentru tinerii absolvenţi”, program gestionat prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale”, se arată în proiect.
 
Concret, angajatorul are dreptul de a deduce în integralitate cheltuiala salarială prilejuită de încheierea unui contract de muncă cu un tânăr absolvent din impozitul pe profit sau impozitul pe venit datorat, angajatorul putând compensa cheltuiala salarială şi cu o reanţă pe care o deţine în relaţia cu autorităţile statului, până la concurenţa totală a sumelor.
 
„Facilităţile instituite prin prezenta lege se piot cumula şi cu alte facilităţi prevăzute de legislaţia în vigoare”, se arată în actul normativ.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: