„Plouă“ cu inaugurări înainte de alegeri. Ce tronsoane de autostradă ar urma să fie gata până la finalul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor Lucian Bode a declarat duminică seară că în acest an vor fi inaugurate tronsoanele de autostradă Râşnov – Cristian şi lotul 1 din Sebeş – Turda, dar şi cei 17 kilometri în regim de autostradă din cei 31 de kilometri ai variantei de ocolire a municipiului Bacău.

„În legătură cu Sebeş – Turda, lotul 1, cei 17 kilometri, conform contractului trebuiau să fie finalizaţi în 2018. În acest moment, progresul fizic este de peste 95%, în condiţiile în care vom avea cel puţin 25 de zile intemperii, în condiţii meteo favorabile cei 17 kilometri de autostradă din Sebeş – Turda, lotul 1, vor fi daţi în trafic. De asemenea, Râşnov – Cristian sunt 10 kilometri din Comarnic – Braşov au termen de finalizare în acest an, se vor finaliza în acest an”, a afirmat Lucian Bode la Digi 24.

Un alt tronson de autostradă care ar putea fi dat în folosinţă în acest an este cel din varianta ocolitoare a Bacăului. 

„Varianta ocolitoare Bacău, avem 31 kilometri, din care 17 kilometri în regim de autostradă. Au termen de finalizare ianuarie 2022. Am dat în trafic la începutul lunii septembrie 7 kilometri din drumul naţional, legătura spre Oneşti, iar cei 17 kilometri de autostradă au în acest moment un progres fizic de peste 95%. Asta îmi dă speranţă că până la sfârşitul anului putem inaugura primul tronson de autostradă din Moldova, cei 17 kilometri de autostradă”, a precizat Bode.

El a menţionat că tronsonul 2 din drumul expres Craiova – Piteşti va fi finalizat înainte de termenul stabilit în contract. 

„Drumul expres Craiova – Piteşti, cu tronsonul 2, cu cele două variante ocolitoare de la Balş şi de la Slatina, 41 de kilometri, în acest moment au un progres fizic de peste 55%. Constructorul român a reuşit să depăşească progresul fizic din contract şi va termina această lucrare, cu cele două centuri ocolitoare Balş şi Slatina înainte de termenul stabilit în contract şi anume decembrie 2021”, a mai afirmat ministrul Transporturilor. 

Liberalul a prezentat şi stadiul în care se află tronsoanele din Centura Capitalei. 

„Inelul de Centură a Capitalei are 102 kilometri cu cele două sectoare. Sectorul de sud cu trei tronsoane, cele trei tronsoane – 52 de kilometri sunt în următoarea situaţie: tronsonul 1 are termen de predare a proiectului tehnic şi vom emite ordinul de începere a lucrărilor până la sfârşitul anului, tronsonul doi am început lucrările pe o secţiune şi vom da ordin de începere şi pe diferenţa de 14 kilometri, dar din păcate pe tronsonul 3 antreprenorul nu a predat proiectul la timp, i-am aplicat o penalitate, sperăm să se trezească. (...) Sper să avem cele trei tronsoane în lucru până la sfârşitul acestui an. În ceea ce priveşte Sectorul de nord cu cei 50 de kilometri avem un tronson pentru care am semnat contractul de proiectare şi execuţie şi trei tronsoane licitate dar care se află în perioada de contestaţie. Ne-am propus ca până în 2023 Inelul de Centură al Bucureştiului la nivel de autostradă să fie finalizat”, a conchis ministrul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite