Platforma Free Now a obţinut aviz tehnic permanent pentru ridesharing

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clever Free Now

Platforma Free Now (fosta Clever) anunţă că a primit aviz tehnic permanent ca operator al platformei digitale de transport alternativ de la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

Compania, care funcţionează ca aplicaţie atât de taxi, cât şi de ridesharing, anunţă că a parcurs într-un timp foarte scurt toate etapele necesare pentru conformarea la noua legislaţie de ridesharing introdusă în România prin OUG nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto. Clever, parte din acelaşi grup, a obţinut deja avizul tehnic, fiind prima platformă cu licenţă definitivă conform noii legislaţii.

„Chiar dacă Free Now a intrat recent pe piaţa din România, am depus toate eforturile pentru asigurarea cât mai rapidă a cadrului de funcţionare prevăzut de legislaţie, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul Clever. Astfel, cei peste un milion de români care au călătorit numai anul trecut cu Free Now şi Clever pot folosi în continuare aceleaşi servicii de taxi şi ridesharing cu care s-au obişnuit, fără nicio întrerupere”, a spus Anca Gherle, Public Affairs Manager la Clever / Free Now.

Potrivit noii legislaţii, termenul limită pentru obţinerea avizelor este de 1 februarie pentru toate aplicaţiile de transport alternativ care operează în România. Acelaşi termen se aplică şi şoferilor de transport alternativ care trebuie să obţină, la rândul lor, o autorizaţie de funcţionare de la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române din judeţul sau municipiul de care aparţin şi să se asigure că îndeplinesc o serie de condiţii prevăzute de lege.

„De azi, şoferii pot veni să semneze contractul de afiliere la Free Now şi să depună toate actele. Cei care încă nu au demarat procesul de obţinere a autorizaţiei trebuie să facă acest lucru cât mai rapid, obţinerea tuturor documentelor putând dura chiar şi câteva săptămâni. Dacă nu se încadrează în termen nu vor mai putea prelua comenzi începând din 1 februarie, iar fiecare zi în care nu vor putea lucra va însemna venituri considerabil mai mici pentru ei”, a mai spus Anca Gherle.

În prezent, peste 60% dintre şoferii activi de transport alternativ pe platformele Clever şi Free Now sunt autorizaţi conform legii şi vor putea prelua comenzi şi după 1 februarie. Compania oferă un bonus tuturor şoferilor care prezintă dosarul complet în această perioadă. „Ne dorim ca toţi sau aproape toţi şoferii noştri de ridesharing să fie licenţiaţi în termen, aşa încât, chiar dacă nu există tarif dinamic atunci când cererea depăşeşte oferta, pasagerii să nu aibă un timp mai mare de aşteptare a comenzii sau dificultăţi în a găsi o maşină”, spune Public Affairs Managerul Clever / Free Now.

Platformele Clever şi Free Now au în prezent peste 30.000 de şoferi înregistraţi în toată ţara, atât pentru serviciile de taxi, cât şi pentru cele de transport alternativ, care au realizat numai în 2019 peste 30 de milioane de curse. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite