
Ministrul Finanţelor Florin Cîţu a anunţat joi că va participa la şedinţele de politică monetară de la Banca Naţională a României (BNR). Anunţul vine după ce demnitarul a solicitat băncii centrale o nouă reducere a dobânzii cheie.
„Aş vrea ca opinia publică să ştie foarte clar
că există comunicare foarte bună şi transparentă între Ministerul Finanţelor
Publice şi Banca Naţională şi de aceea am spus că voi merge la aceste şedinţe
de politică monetară pentru a prezenta puncte de vedere ale Finanţelor exact
acolo, în momentul în care se iau deciziile. Nu are drept de vot Ministerul
Finanţelor, poate doar să participe la acest şedinţe”, a precizat Florin Cîţu,
într-o conferinţă de presă.
Totodată, ministrul Finanţelor a subliniat că
doreşte să participe la aceste şedinţe în primul rând pentru că legea îi
permite, iar în al doilea rând pentru transparentizare.
„În primul rând, legea îmi permite şi, în al
doilea rând, transparentizare, pentru a nu mai exista în spaţiul public această
discuţie despre ce zice ministrul Finanţelor despre politică monetară, ce zice
politica monetară despre ce trebuie să facă Ministrul de Finanţe. Mergem la
discuţii, vor fi transparenţi. De fiecare dată, noi, şi elementele de buget sau
deficit le discutăm cu Banca Naţională”, a mai spus Florin Cîţu.
Consiliul de administraţie al Băncii
Naţionale a României (BNR) a hotărât în cea mai recentă şedinţă, din data de 12
noiembrie, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,5 la
sută pe an.
Decizia a venit deşi, în data de 30 octombrie,
ministrul Florin Cîţu declara că rata de politică monetară din România încă
este mare comparativ cu alte ţări din UE. Potrivit lui, politica fiscală a
făcut majoritatea muncii până acum, ajutată de politica monetară, „dar dacă ne
uităm, Banca Centrală nu şi-a atins ţinta pentru cumpărarea de titluri de stat
de pe piaţa secundară”. „Dobânda de politică monetară este încă sus. România
are încă spaţiu să ajungă la zero sau chiar negativă”, a mai afirmat Cîţu.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: