Ministrul Energiei, despre situaţia minerilor de la Complexul Energetic Hunedoara: A fost adoptată o OUG care va permite plata salariilor pe 3 luni

Ministrul Energiei, despre situaţia minerilor de la Complexul Energetic Hunedoara: A fost adoptată o OUG care va permite plata salariilor pe 3 luni

FOTO: Facebook Virgil Popescu

A fost adoptată o Ordonanţă de Urgenţă care permite utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale pentru a putea include şi companiile aflate în insolvenţă, cum este acum cazul celor de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH), a anunţat Ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina sa de Facebook, după întâlnirea de vineri cu reprezentanţii minerilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Astăzi am avut mai multe discuţii aplicate cu reprezentanţii sindicatului de la CEH, pentru că ne dorim să rezolvăm problemele minerilor. Totodată, la o rundă de discuţii a participat şi prim - ministrul Florin Cîţu pentru a afla care le sunt solicitările.”, a transmis Virgil Popescu.
 
Potrivit ministrului, aceasta este o soluţie pe termen scurt dar are ca scop asigurarea plăţii salariilor minerilor pentru următoarele 3 luni. 
 
De asemenea, ministrul Energiei a afirmat că Ministerul Muncii a elaborat deja normele metodologice de aplicare ale OUG, urmând să fie aprobate la începutul săptămânii viitoare. 
 
Virgil Popescu a menţionat că, pentru planul pe termen lung, prin OUG nr. 200/18.11.2020 pentru modificarea OUG nr. 60/2019, au fost demarate deja discuţiile dintre experţi de la ministerul Energiei cu cei de la Consiliul Concurenţei, de la Fondul de Mediu şi de la ANAF pentru a face reorganizarea CEH şi pentru a repune CEH în circuitul economic. 
 
Totodată, prin Fondul de Modernizare, se va putea face trecerea graduală, de la producţia pe cărbune la energie curată.

”Nu vom lăsa pe nimeni în urmă, pentru că nu ne dorim ca oamenii de acolo să rămână fără surse de venit.”, a transmis ministrul Energiei.
 
Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a demisionat din funcţie în urma discuţiilor purate vineri cu ministrul Energiei Virgil Popescu. Roşu s-a declarat ”vinovat” pentru că minerii nu şi-au primit drepturile salariale şi alte plăţi restante.
 
Peste 200 de mineri de la exploatările de cărbune Lupeni, Vulcan şi Livezeni au protestat vineri dimineaţa în faţa sediului administrativ al Minei Lupeni, nemulţumiţi că plata drepturilor băneşti pe luna ianuarie este întârziată, ei solicitând intervenţia ministrului Energiei, Victor Popescu, în deblocarea situaţiei de criză.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările