Angajata de la OSIM, infectată cu coronavirus. Activitatea instituţiei a fost suspendată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O angajată de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este infectată cu coronavirus, acesta fiind al 14-lea caz din România. Activitatea instituţiei a fost suspendată, momentan.

Ministerul Economiei a anunţat că, în cursul zilei de 8 martie 2020 al paisprezecelea caz de coronavirus – COVID 19 - a fost confirmat la o femeie de 42 de ani din Bucureşti. 

Femeia este  salariată a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, lucrează în cadrul Direcţiei Economice şi s-a întors din concediu de la Roma în data de 27 februarie 2020, fiind prezentă la serviciu în zilele de 28 februarie, 2 şi 3 martie 2020. Începând cu data de 4 martie, salariata a solicitat concediu de odihnă.

Salariata a fost plasată în carantină în ziua de sâmbătă, 7 martie 2020, iar în ziua de 8 martie 2020, după testarea pozitivă pentru infectarea cu COVID 19, a fost internată în spital.

Conducerea OSIM a fost informată în cursul zilei de 8 martie 2020, zi nelucrătoare, despre această situaţie, imediat transmiţându-se un e-mail de informare către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

În dimineaţa zilei de luni 9 martie 2020, s-a transmis către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSPB) o informare în acest sens împreună cu o listă de 29 de persoane care au intrat în legătură directă cu salariata confirmată pozitiv cu COVID 19. Prin aceeaşi adresă a fost solicitată comunicarea măsurilor care trebuiesc luate de către conducerea OSIM atât cu privire la toţi salariaţii OSIM, cât şi cu privire la clădirea unde se desfăşoară activitatea.

Totodată, în cursul zilei de 9 martie 2020 Conducerea OSIM a solicitat, ca măsură principală, dezinfectarea clădirii de către o firmă specializată – lucru care s-a şi întâmplat începând cu ora 12.00, programul de lucru fiind suspendat începând cu aceeaşi oră.

Până la obţinerea mai multor informaţii şi continuarea acţiunilor de dezinfecţie, conducerea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a dispus ca programul de lucru OSIM să fie suspendat până luni, 16 martie 2020.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune că ar exista o suspiciune de coronavirus la o angajată de la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci), care ar fi revenit recent de la Roma, dar nu ştie mai multe detalii despre acest caz.

"În cadrul Ministerului Economiei nu există nicio suspiciune de coronavirus. Din câte am înţeles ar exista o persoană care lucrează la contabilitate la OSIM, dar este altă instituţie, care ar avea o suspiciune. Nu ştiu să se fi confirmat încă”, a declarat, luni, Virgil Popescu. 

Jurnaliştii i-au spus că s-ar fi confirmat acel caz şi l-au întrebat şi despre suspiciunea de coronavirus din clădirea Guvernului. 

"Chiar nu ştiu ce se întâmplă în clădirea Guvernului, sunt convins că s-au luat toate măsurile cum şi la OSIM şi la Guvern, în clădirea Guvernului dacă se întâmplă aşa ceva se vor lua toate măsurile. Ştiu că am discutat aseară despre ancheta epidemiologică care să fie mult mai amănunţită în aşa fel încât să ştim cu cine a intrat în contact fiecare persoană”, a spus ministrul Economiei. 

Întrebat dacă se teme de coronavirus, Virgil Popescu a spus: "Mă tem de Dumnezeu, dar fiecare dintre noi avem o teamă, evident că trebuie să ne protejăm, evident că trebuie să ne spălăm pe mâini cu apă şi săpun, cu dezinfectanţi. Cred că nu trebuie să exagerăm şi să ne luăm toate măsurile de precauţie în aşa fel încât să evităm îmbolnăvirea”.

El a mai precizat că angajata de la OSIM ar fi venit de la Roma, dar a spus că nu are mai multe detalii despre ce s-a întâmplat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite