Ministrul Economiei cere explicaţii despre site-ul de comerţ exterior: Ultima ofertă de export este din 8 octombrie 2012

Ministrul Economiei cere explicaţii despre site-ul de comerţ exterior: Ultima ofertă de export este din 8 octombrie 2012

Claudiu Năsui FOTO Mediafax

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a solicitat Corpului de control să facă un raport referitor la modul în care a fost finanţat şi construit site-ul de comerţ exterior al României, după ce a descoperit că ultima ofertă de export publicată este din 8 octombrie 2012

Ştiri pe aceeaşi temă

„Uitaţi cum arăta site-ul de comerţ exterior al României! Pagini întregi pe care sunt scrise texte de umplutură menite să existe doar în timpul construcţiei site-ului. Am dat click de curiozitate pe «Modalităţi de susţinere a exportului» şi iată în imagine ce text apare. Ultima ofertă de export este din 8 octombrie 2012, în contextul în care site-ul trebuia, în teorie, să arate oportunităţi de export. I-am rugat să închidă site-ul, mi s-a spus că nu se poate pentru că e făcut într-un proiect cu bani elveţieni şi nu pot să-l închidă. Am cerut corpului de control să facă un raport despre cum a fost finanţat şi făcut acest «portal»”, a scris Năsui pe Facebook.

Concluzia sa este că „efectiv şi-au bătut joc”.

„Dacă aţi fi investitor şi aţi vrea să investiţi într-o ţară în care arată aşa site-ul, aţi mai investi?”, întreabă ministrul USR PLUS al economiei.

„Vorbim de portalul care ar trebui să publice oportunităţile de export pentru România şi care, din 2012 şi până în prezent, nu numai că nu a actualizat această secţiune, dar are pagini întregi rămase cu descrieri încă din timpul construcţiei site-ului. De exemplu, un investitor ar putea vedea pe acest portal la capitolul «Modalităţi de susţinere a exportului» următoarele informaţii: «Modalităţi de susţinere a exportului descriere bla bla» sau «Această secţiune va prezenta ghidurile de afaceri pentru România. Conţinutul pentru această secţiune va fi un text introductiv din Sistemul de gestionare a conţinutului””, conform unei postări de pe pagina de Facebook a USR-PLUS.

Uitaţi cum arăta site-ul de comerţ exterior al României. Pagini întregi pe care sunt scrise texte de umplutură menite...

Posted by Claudiu Nasui on Thursday, January 21, 2021

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările