Ministerul Finanţelor - Standard & Poor's reconfirmă ratingul suveran al României şi menţine perspectiva stabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto shutterstock
Foto shutterstock

Agenţia Standard & Poor's a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în monedã localã şi valutã, precum şi perspectiva stabilă, anunţă Ministerul Finanţelor.

"În opinia agenţiei, ratingul României este susţinut de statutul de membru al Uniunii Europene şi accesul robust la finanţarea de pe pieţele internaţionale de capital. De asemenea, riscurile generate de conflictul din Ucraina sunt atenuate de perspectiva absorbţiei unui volum important de fonduri europene (România fiind unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE şi în Facilitatea de Redresare şi Rezilienţã), precum şi de dependenţa energetică scãzută a ţării noastre faţă de gazele naturale şi petrolul din Rusia", precizează ministerul.

„Guvernul României aplicã mãsuri eficiente de contracarare a efectelor crizei energetice şi a războiului din Ucraina. N-o spunem doar noi, o spune şi Standard & Poor's, care confirmã ratingul de ţară şi gradul crescut de siguranţă pentru investitori menţinând perspectiva stabilă", a subliniat ministrul Adrian Câciu.

Potrivit agenţiei, înregistrarea unei creşteri economice sustenabile cumulată cu reducerea deficitului fiscal al guvernului ar putea duce la consolidarea capacitãţii productive a economiei României şi pe cale de consecinţã la o posibilă acţiune de îmbunãtãţire a ratingului suveran al ţării noastre.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite