Midiile din Marea Neagră, posibil recoltate din zone cu fecale. Instituţiile statului aruncă vina de la una la alta

Midiile din Marea Neagră, posibil recoltate din zone cu fecale. Instituţiile statului aruncă vina de la una la alta

FOTO Shutterstock

Pescarii români nu mai au voie să vândă midiile culese din Marea Neagră, pentru că autorităţile sanitar-veterinare din România nu au respectat un regulament european de clasificare a apelor contaminate cu fecale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, în luna august a anului trecut Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a sistat operaţiunile pescarilor din Marea Neagră din cauză că apele de pe litoralul românesc nu sunt clasificate, conform Regulamentului CE nr. 854/29 aprilie 2004.
 
Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor de Pescari de la Marea Neagră, Laurenţiu Mirea, a declarat pentru Agerpres că ani la rândul pescarii şi-au desfăşurat activitatea în baza analizelor efectuate în laboratoarele DSVSA Constanţa pe fiecare lot de midii capturate cu scafandri în Marea Neagră.
 
„După trei ani (de pescuit, n.red.), ne amendează pentru midii care au fost analizate în laboratoarele lor. La finele anului trecut, am fost la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi am discutat cu fosta conducere a instituţiei despre clasificarea apei, dar o dădeau din stânga în dreapta, că pescarii sunt vinovaţi că nu au făcut cerere. Din punctul meu de vedere însă, o instituţie a statului român care nu aplică un regulament european din anul 2004 este în culpă”, a afirmat Mirea.
 
Şi alţi operatori de la Marea Neagră s-au arătat nemulţumiţi din cauză că s-a decis interzicerea pescuitului midiilor.
 
Vineri, ANSVSA a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă că a primit o solicitare din partea Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură în luna iulie 2019, cu o lună înainte de sistarea pescuitului din Marea Neagră. 
 
„Urmarea acestei solicitări, ANSVSA a întocmit un Proiect de acord de colaborare, atât cu această instituţie, cât şi cu  Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educatiei şi Cercetării, acord necesar în vederea elaborării unui studiu sanitar, care stă la baza clasificării zonelor de recoltare a midiilor.
 
Demersurile întreprinse de ANSVSA către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a se pronunţa asupra acestui acord, până în prezent nu au primit un răspuns oficial.
 
Implicarea celorlalte autorităţi este esenţială, deoarece acestea au competenţa să  comunice zonele delimitate de unde se va realiza recoltarea moluştelor, sursele de poluare şi impactul pe care îl au sursele de poluare.
 
În conformitate cu cerinţele legislative, recoltarea moluştelor bivalve vii este permisă doar din zone a căror situare şi limite sunt fixe, clasificate în clasele A, B, sau C, clase ce indică nivelul de contaminare fecală.
 
ANSVSA, autoritatea competentă pentru clasificarea zonelor de recoltare a moluştelor bivalve vii, după primirea tuturor datelor necesare, va proceda la clasificarea respectivelor zone”, a informat ANSVSA.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: