Mediul de afaceri anunţă scumpiri de 10- 30% şi chiar mai mult, în perioada următoare

Mediul de afaceri anunţă scumpiri de 10- 30% şi chiar mai mult, în perioada următoare

Un sondaj realizat de Consiliul Naţional al IMM-urilor în privinţa eventualelor scumpiri care vor urma arată că 92,5% dintre managerii întreprinderilor mici şi mijlocii iau în calcul scumpiri cuprinse între 10 şi 30% şi chiar şi peste 30% (8,5% dintre repondenţi).

Ştiri pe aceeaşi temă

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România a realizat în perioada 10.05-18.05.2022 un sondaj
cu scopul de a identifica opinia antreprenorilor cu privire la contextul economic actual şi gradul de
încredere al IMM-urilor în instituţiile de reprezentare, la care au răspuns 2835 de antreprenori. Dintre aceştia 72,5% sunt reprezentanţi ai unor microîntreprinderi, 17,5% ai unor întreprinderi mici şi 10% întreprinderi mijlocii.
 
Referitor la domeniul în care respondenţii îşi desfăşoară activitatea, 72,5% sunt din servicii, 22,5% sunt din producţie şi restul de 5% sunt din domeniul comerţului.
 
Întrebaţi dacă în contextul actual, anticipează noi scumpiri ale produselor/serviciilor lor, 92,5%
din antreprenori au răspuns că DA.
 
Din antreprenorii care au răspuns cu “Da” la întrebarea anterioară, 77,1% vor creşte între 10-30%, 14,3% vor creşte sub 10% şi 8,6% vor creşte sub 10%.
 
În ce priveşte posibilitatea creşterii salariului minim al angajaţilor lor cu 200 lei neimpozitabili, în perioada următoare, 47,5% au răspuns afirmativ.
 
La întrebarea: “Care este motivul pentru care nu veţi creşte salariul angajaţilor dvs. încadraţi cu
salariul minim”, antreprenorii au răspuns:
 
• Cheltuieli mari cu combustibilul/energia/gazul – 52,5%
• Menţinerea competitivităţii în cadrul unor contracte semnate – 45%
• Creşteri salariale acordate anterior – 27,5%
• Cheltuieli mari cu materia primă – 15%
 
Referitor la obiectivele antreprenorilor pe termen scurt, 70% din antreprenori au menţionat menţinerea activităţii şi a angajaţilor la nivelul actual, 25% au menţionat dezvoltarea activităţii şi creşterea numărului de angajaţi şi restul de 5% vor diminua activitatea firmei.
 
La întrebarea “Consideraţi utilă introducerea obligativităţii înscrierii în Catalogul firmelor şi plăţii unei taxe către o organizaţie privată (100 de euro/an pentru întreprinderi mari, 75 de euro/an pentru întreprinderi mijlocii, 50 de euro/an pentru întreprinderi mici, 20 de euro/an pentru microîntreprinderi, 10 de euro/an pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale) ?”, 97,5% au menţionat că -nu-.
 
Întrebaţi dacă consideră utilă introducerea obligativităţii de a obţine un certificat de competenţe pentru administrarea propriei activităţi- contra cost- în primul an de la înfiinţare din partea unei organizaţii private, 90% din antreprenori au menţionat că -nu-.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările