Lucrările la autostrada demolată Sibiu-Orăştie încep din aprilie, anunţă CNADNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lotul de autostradă Orăştie-Sibiu, care a fost închis în septembrie anul trecut între Sălişte şi Cunţa, din cauza unor probleme grave ce au dus la demolarea acestuia, va fi refăcut începând cu luna aprilie, a anunţat Cătălin Homor, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

De asemenea, săptămâna viitoare va fi lansată licitaţia privind contractul pentru expertizarea lucrărilor la lotul 3 al autostrăzii Orăştie-Sibiu, informează News.ro.

„În aprilie încep efectiv lucrările de reparare a autostrăzii Orăştie-Sibiu. Nu putem discuta de o valoare exactă până nu vom avea un proiect tehnic. Soluţia cu cele mai puţine riscuri şi o durată cât mai mică de execuţie este aceea de a executa lucrările în regie proprie”, a spus Homor.

CNADNR va folosi utilajele proprii, la care se adaugă utilaje închiriate şi materiale de construcţii necesare. Compania de stat estimează că remedierea defecţiunilor va costa cel mult 5 milioane de euro.

Problemele au apărut, iniţial, pe o porţiune de 200 de metri din autostrada Sibiu-Orăştie, deschisă în noiembrie 2014, chiar înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Bucata de autostradă a fost demolată şi trebuie refăcută complet, însă porţiunea cu probleme s-a extins la circa 600 de metri.

În legătură cu autostrada Sibiu-Piteşti, şeful CNADNR a mprecizat că traseul va fi stabilit în câteva zile, iar studiul de fezabilitate pentru autostrada peste munţi va fi gata până la sfârşitul acestui an.

„La începul anului 2018 încep lucrările pe mai multe secţiuni. Cel mai târziu, autostrada Sibiu-Piteşti va fi deschisă traficului în anul 2021”, a afirmat Homor.

CNADNR şi-a planificat investiţii de 2,24 miliarde lei în acest an şi estimează venituri totale de 5,8 miliarde lei, potrivit planului de buget al companiei.

Până la finalul anului, CNADNR vrea să lanseze cel puţin două licitaţii, pe patru ani, pentru întreţinerea autostrăzilor şi drumurilor naţionale pe timp de iarnă.

România are, în prezent, 711 kilometri de autostradă în circulaţie, iar multe dintre proiectele în lucru au întârzieri majore. În plus, lucrările la unele tronsoane sunt blocate, în prezent, de lipsa autorizaţiilor de construcţie sau a celor de mediu.

Pentru acest an, CNADNR şi-a propus să deschidă traficul pe încă 95 de kilometri de autostrăzi, însă specialiştii se aşteaptă la inaugurarea a cel mult 75 de kilometri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite