Linia ferată Gara de Nord - Otopeni, prevăzută să fie gata la două luni după turneul final al CE de fotbal. Cum ar trebui să arate FOTO VIDEO

Linia ferată Gara de Nord - Otopeni, prevăzută să fie gata la două luni după turneul final al CE de fotbal. Cum ar trebui să arate FOTO VIDEO

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a dat, marţi, asigurări că lucrările la calea ferată dintre Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni vor fi terminate la timp pentru începerea Campionatului European de Fotbal  2020, programat pentru perioada 12 iunie – 12 iulie a anului viitor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe hârtie lucrurile stau însă cu totul altfel, durata contractului fiind de 14 luni de la semnare, adică luna august a anului viitor, cu cel puţin o lună mai târziu faţă de datele programate pentru meciurile de pe stadionul Arena Naţională (14, 18, 22 şi 29 iunie).
 
Concret, marţi a fost semnat contractul privind proiectarea şi execuţie la obiectivul de investiţii ”Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, Asocierea Arcada - ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH urmând să conecteze Aeroportul Otopeni la reţeaua feroviară, printr-un contract de 398,16 milioane lei fără TVA. 
 
 
Contractul are oficial o durată de 14 luni (2 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie), însă reprezentanţii CFR dau ca termen de finalizare luna mai 2020, după ce ministrul Cuc i-a rugat pe constructori, în plină conferinţă de presă, să grăbească lucrările, scurtând perioada de proiectare de la 2 luni la numai 2-3 săptămâni.
 
"Deşi aveţi o perioadă de proiectare de două luni, v-aş ruga să finalizaţi, să ne impresionaţi - pentru că s-a mai întâmplat lucrul ăsta şi pe obiectivele de infrastructură rutieră - să finalizaţi cât mai repede, poate în 2-3 săptămâni această proiectare, astfel încât să vă apucaţi de lucrul propriu-zis.
 
De-acum începe greul, pentru că în momentul în care veţi începe şi execuţia o să fim foarte prezenţi pe şantier şi eu şi mi-a promis şi domnul Popescu (Gică Popescu, consilierul premierului Viorica Dăncilă – n. red.), să monitorizăm lucrurile astfel încât să vedem că respectaţi graficul pe care vi l-aţi asumat", a spus ministrul Cuc.
 
Constructorul „şi-a asumat” termenul. Urmează exproprierile
 
Ulterior, oficialul a dat asigurări că Asocierea Arcada - ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH „şi-a asumat să finalizeze lucrările până la sfârşitul lunii mai 2020, astfel încât să putem asigura legătura feroviară pentru suporterii care vor veni”.
 
Potrivit oficialului de la Transporturi, ordonanţa privind exproprierile va fi dată în şedinţa de săptămâna viitoare a Guvernului.
 
 
Obiectul contractului „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti” Faza I: Racord CF la Terminalul T1, Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti, are drept scop asigurarea unei legături directe între Gara de Nord Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă prin construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 km, a unui viaduct de 1,52 km care va traversa DN1, trei podeţe, instalaţie de centralizare electronică şi o staţie de călători la terminalul T1 al aeroportului.
 
Gică Popescu: Şi Aeroportul Băneasa trebuie finalizat până la 30 mai 2020
 
 
Prezent la ceremonia de semnare a contractului pentru realizarea legăturii feroviare între Otopeni şi Gara de Nord, consilierul premierului, Gică Popescu, şi-a exprimat speranţa că un alt obiectiv, respectiv Aeroportul Băneasa, va fi finalizat până la 30 martie anul viitor, aşa cum a promis oficialilor de la UEFA.
 
"Mai avem încă două obiective pe care va trebui să le îndeplinim pentru ca proiectul EURO 2020 să fie în totalitate făcut: unul dintre aceste obiective îl vom demara mâine, celălalt este aeroportul Băneasa, care eu sper să fie gata până la 30 martie anul viitor, pentru că le-am garantat celor de la UEFA că în prima săptămână a lunii aprilie vom face o vizită la Aeroportul Băneasa şi va trebui să recepţionăm lucrările de acolo.
 
 
Este un aeroport unde UEFA doreşte să sosească foarte multe aeronave, în special charterele de suporteri şi echipele, plus oficialii UEFA. Sper ca până pe data de 30 mai calea ferată Aeroportul Otopeni - Gara de Nord să fie funcţională", a menţionat Popescu.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: