Guvernul reînvie Cooperativele Agricole de Producţie. Precizările ministrului Agriculturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înfiinţarea cooperativei agricole Zorii Socialismului la Cudalbi FOTO Arhiva bibliotecii VA Urechia
Înfiinţarea cooperativei agricole Zorii Socialismului la Cudalbi FOTO Arhiva bibliotecii VA Urechia

Guvernul ia în calcul stimularea reînfiinţării cooperativelor agricole, prin acordarea unor „finanţări consistente”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

"Asistăm cu toţii la un fenomen paradoxal. Deşi fermierii din România ştiu să producă, şi cantitativ şi calitativ, foarte bine, au probleme mari în a-şi vinde produsele. Singura modalitate realistă de a rezolva această problemă, de a-şi creşte puterea de negociere, este aceea de asociere. Aici, noi îi stimulăm şi, în viitorul program naţional strategic, stimulăm ca mulţi dintre fermieri, care nu reuşesc să-şi vândă produsele, să intre în aceste cooperative, unde pot să îşi vândă produsele la nişte preţuri competitive", a afirmat, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii.

Adrian Oros a susţinut că va fi finanţată "consistent" şi partea de producţie şi partea de depozitare, unde sunt "nişte minusuri foarte mari".

"Chiar în anii în care precipitaţiile au fost corespunzătoare şi producţiile au fost mari, am înregistrat ca ţară un deficit comercial aproape de 1,4 miliarde de euro anul trecut, pentru că exportăm producţii primare, adică cereale boabe sau animale şi importăm mâncare procesată cu valoare adăugată. Trebuie să avem capacitate de depozitare şi de procesare, de a adăuga valoare la aceste produse", a spus demnitarul.

Un alt obiectiv important ar fi, potrivit ministrului, consolidarea fermelor de familie. "Noi avem cam 700.000 de ferme de subzistenţă sau semisubzistenţă. Aceste ferme trebuie să le consolidăm, să devină nişte ferme comerciale, care să reziste pe piaţă", a declarat Oros.

Ministrul Agriculturii s-a aflat vineri în judeţul Alba, unde, în prima parte a zilei, s-a întâlnit cu primari şi fermieri din zona Munţilor Apuseni, iar ulterior s-a deplasat în comuna Mihalţ, unde a asistat la inaugurarea oficială a noului sediu al Primăriei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite