Guvernul Orban „depesedizează“ instituţii. Şeful Agenţiei Nucleare a fost demis

Guvernul Orban „depesedizează“ instituţii. Şeful Agenţiei Nucleare a fost demis

Horia Grama a fost demis de la conducerea Agenţiei Nucleare

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, l-a demis pe Horia Grama, şeful Agenţiei Nucleare şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR), numit de PSD în 2017, au declarat surse pentru G4Media.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atribuţiile lui Grama au fost preluate de Cornelia Paraschiv, secretarul general al instituţiei. A mai fost demis şi vicepreşedintele ANDR, Yvonne Saghiu.

Horia Grama a fost deputat în perioada 2008-2016, preşedinte al PSD Covasna şi prefect al judeţului în perioada 2001-2005, numit de Adrian Năstase. În timp ce era prefect, Grama a urmat cursurile Institutului Naţional de Administraţie, pe care l-a absolvit la 42 de ani.

De profesie, Grama este inginer mecanic, după ce a absolvit Facultatea Maşini şi Instalaţii Miniere din Petroşani (1988). Până la intrarea în administraţie/politică, Grama a fost director la compania de apă minerală SC Perla Covasnei, Biborţeni.

Nicăieri în CV-ul său nu apare vreo menţiune care să demonstreze vreo conexiune între pregătirea profesională a lui Grama şi domeniul deşeurilor radioactive, cel în care ocupa o funcţie de conducere după ce PSD l-a numit la şefia ANDR, în 2017.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: