Guvernul a modificat două scheme de ajutor de stat. Cîţu: Am simplificat modul de aplicare

Guvernul a modificat două scheme de ajutor de stat. Cîţu: Am simplificat modul de aplicare

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a modificat, în şednţa de vinri, două scheme de ajutor de stat, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, precizând că a fost simplificat modul de aplicare.

”Hotărâre de Guvern privind modificarea HG 807/2014 este o schemă de ajutor de stat pentru companii mari, investiţii care vin de la zero în România, sau extinderea unor investiţii actuale, o schemă de ajutor de stat care a avut un impact major în economie şi modificările avute în vedere în această HG se concentrează pe flexibilizarea accesului la finanţare a operatorilor economici. Am prelungit perioada în care se pot emite acorduri pentru finanţare până în anul 2023, corespunzător prelungirii perioadei de valabilitate a regulamentului 651/ 2014. A fost prelungită până în anul 2028 perioada în care se poate efectua plata ajutorului de stat, ţinând cont că perioada de implementare a investiţiei poate fi mai mare de 3 ani de zile. Deci, toată această schemă a fost flexibilizată, e mult mai uşor de accesat, este schema unde este nevoie de o investiţie de minim un milion de euro, investiţie de la zero sau extinderea unei investiţii.”, a afirmat Florin Cîţu, vineri seară, la finalul şedinţei de Guvern.

Acesta a anunat şi modificarea schemei de stat aprobată prin HG nr. 332/2014.

”Aici s-au făcut simplificări şi flexibilizare, prelungirea perioadei până la care se pot emite acorduri pentru  finanţare până în anul 2023, prelungirea până în 2028, la fel, creşterea numărului de noi locuri de muncă create de la  10 la 100, pentru a încuraja investiţiile cu impact în economie, introducerea demarării proiectului de investiţii, după depunerea cererii pentru finanţare, modificarea listei sectoarelor de activitate  pentru care nu se acordă ajutoare de stat,  asigurarea calităţii de tratament pentru  toate întreprinderile, în sensul  generalizării obligaţiei de a menţine locurile de muncă create pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data ocupării fiecărui loc de muncă, stabilirea mecanismului de recuperare proporţională a ajutorului de stat plătit în funcţie de numărul de locuri de muncă care sunt menţinute”, a mai anunţat Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor a precizat că au fost simplificate în ambele cazuri procedurile.

”Acestea au fost două HG care se referă la ajutoare de stat pentru sectorul privat şi am flexibilizat, am simplificat modul de aplicare”, a mai declarat Cîţu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: