Guvernul împarte marile companii de stat în două fonduri. Pe lângă Fondul Suveran de Investiţii, transformă AAAS în Fondul Naţional de Dezvoltare

Guvernul împarte marile companii de stat în două fonduri. Pe lângă Fondul Suveran de Investiţii, transformă AAAS în Fondul Naţional de Dezvoltare

Guvernul va crea, pe lângă Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), şi un al doilea fond, Fondul Naţional de Dezvoltare (FND), care vor administra companiile de stat. Transelectrica şi Transgaz vor fi administrate şi deţinute de FND, iar Hidroelectrica sau Romgaz de către FSDI, potrivit noului program de guvernare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fondul Naţional de Dezvotlarea va prelua companiile aflate la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fosta AVAS) şi care va fi desfiinţată. 

„Alături de FSDI, cel târziu în primul trimestru din 2018, se va crea un Fond Naţional de Dezvoltare (FND), care va cuprinde companii unde statul deţine participaţii şi care în prezent sunt administrate de AVAS, dar şi companii de stat care nu vor putea fi incluse în FSDI din cauza interdicţiei europene, care stipulează faptul că în unele cazuri, companiile de producţie şi distribuţie nu pot fi administrate de aceeaşi entitate, evitându-se în acest fel comportamentul de monopol. Ca urmare a acestor reglementări, Transelectrica şi Transgaz vor fi administrate şi deţinute de FND, iar Hidroelectrica sau Romgaz de către FSDI. AVAS se desfiinţează. Ca şi FSDI, FND va rămâne pe toată perioada de funcţionare în proprietatea exclusivă a statului român”, se arată în noul program de  Guvernare.

În vechiul program de guvernare se menţiona că obiectivul FSDI este „dezvoltarea economică prin investiţii în infrastructură şi companii strategice, întărirea rolului activ al statului prin administrarea adecvată a participaţiilor minoritare şi obţinerea de lichidităţi din emisiunea de obligaţiuni, valorificarea anumitor active, dividende şi alte surse atrase în proiectele de investiţii”. 
 
FSDI se va putea folosi de fondurile din privatizări
 
De altfel, în noul program de guvernare se precizează că FSDI va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăşi 10 miliarde euro. 

„Fondul se va putea folosi de veniturile din privatizări, din dividende ale acestor companii, precum şi din veniturile provenite din emisiuni de obligaţiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri - aparţinând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul)”, se arată în documentul citat. 

Scopul fondului va fi, potrivit guvernanţilor, acela de „a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susţină economic (deci cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiţii sau investitori privaţi”.

„Estimăm că 10 mld. euro vor intra în economia României în următorii 4 ani prin FSDI. Fondul va duce, printre altele, la apariţia a numeroase fabrici în agricultură şi industrie, dar şi la capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Şantierul Naval Constanţa, C.E.C., Nuclearelectrica, astfel încât acestea să-şi poată extinde activitatea sau, după caz, să achiziţioneze noi capacităţi: flotă de avioane, de nave, de garnituri de tren”, se menţionează în program. 
 
 
Valoarea totală finanţată din FSDI este estimată la 3,5 miliarde euro
 
Cele mai mari investiţii ale FSDI în următorii 4 ani se vor realiza în sănătate, prin construcţia unui spital republican şi a 8 spitale regionale. Valoarea totală finanţată din FSDI este estimată la 3,5 mld. euro. Alte 3 mld. euro vor viza construcţia de autostrăzi şi căi ferate rapide, având prioritate autostrăzile care nu pot fi finalizate sau demarate din fonduri europene până în 2020. FSDI împreună cu alte bănci internaţionale, BEI, BERD şi Banca Mondială, care şi-au exprimat deja interesul în discuţiile pe care le-am avut, va construi în parteneriat public- privat autostrăzi pe care le va deţine pentru o perioadă de 30 ani şi care vor fi cedate înapoi statului român, pe măsură ce bugetul de stat va avea disponibilităţi pentru a le răscumpăra.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: