Guvernul a aprobat Ordonanţa prin care rezervele companiilor de stat merg către buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:
banibr

Guvernul a aprobat, joi, Ordonanţa de Urgenţă prin care companiile de stat au posibilitatea de a distribui rezervele acumulate către bugetul de stat, sub formă de dividende sau vărsăminte. Aceasta este încă una din modalităţile prin care Executivul încearcă să aducă venituri în plus la buget.

Repartizarea de dividende din rezervele societăţilor, constituite din profiturile anilor anteriori, precum şi din rezultatul reportat reprezentând câştig efectiv realizat din reevaluare, este o soluţie practicată de companiile cu capital privat, susţine Guvernul. În acest context, Executivul susţine că „prevederea introdusă armonizează legislaţia privind repartizarea profiturilor înregistrate de companiile/regiile autonome care au capital integral/majoritar de stat, cu cea care reglementează repartizarea pentru companiile cu capital privat”.

Guvernul motivează noua prevedere prin faptul că s-a constatat că o mare parte din rezervele acumulate de societăţi/regii fie nu sunt utilizate, fie au fost plasate ca investiţii financiare (de exemplu, depozite bancare) cu randamente mai scăzute decât dobânda plătită de stat la obligaţiunile emise.

Aceste măsuri implică faptul că fondurile din rezervele companiilor de stat vor putea fi contabilizate drept venituri la bugetul de stat, fiind o modalitate de a acoperi cheltuielile suplimentare ale guvernării şi de a ţine deficitul bugetar sub ţinta de 3%.

Această măsură vine după ce, la finalul lui ianuarie, Guvernul a hotărât ca 90% din profitul net realizat de companiile de stat în 2016 să meargă sub formă de dividende sau vărsăminte către bugetul de stat.

De asemenea, un proiect lansat de 34 de parlamentari PSD vrea să aducă noi modificări la legea dividendelor. Ei vor ca firmele să grăbească împărţirea dividendelor, ca statul să le încaseze trimestrial. Proiectul propune repartizarea trimestrială a jumătate din profitul contabil net realizat de companii în cursul trimestrului, urmând ca după aprobarea situaţiilor financiare anuale, cu regularizarea sumelor repartizate, dividendele repartizate şi plătite în plus să fie returnate în curs de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare. În prezent, profitul se repartizează după aprobarea situaţiilor financiare anuale.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite