Ford Craiova suspendă producţia de vehicule şi motoare pentru opt zile. Care este motivul şi când va fi reluată activitatea companiei

Ford Craiova suspendă producţia de vehicule şi motoare pentru opt zile. Care este motivul şi când va fi reluată activitatea companiei

Foto: Facebook Ford România

Ford Craiova suspendă producţia de vehicule şi motoare pentru opt zile, începând cu data de 26 februarie, ca urmare a problemelor legate de furnizarea de semiconductori care afectează o mare parte din industria auto globală, au anunţat, miercuri, reprezentanţii companiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ford România, Ana Maria Timiş, planul actual al companiei este ca producţia să fie reluată pe 10 martie, transmite Agerpres.
 
"Pe parcursul celor opt zile în care producţia va fi suspendată, angajaţii fabricii Ford Craiova vor fi plătiţi conform acordurilor încheiate între companie şi sindicate şi ţinând cont de legislaţia în vigoare. La nivel global, Ford monitorizează îndeaproape situaţia şi îşi adaptează planurile de producţie pentru a minimiza efectul asupra angajaţilor, furnizorilor, clienţilor şi dealerilor din întreaga Europă", a precizat Ana Maria Timiş. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările