Fiscul ia cu asalt nunţile: Mirii, somaţi să declare cât le plătesc fotografilor, muzicanţilor şi restaurantului

Fiscul ia cu asalt nunţile: Mirii, somaţi să declare cât le plătesc fotografilor, muzicanţilor şi restaurantului

FOTO 123RF

ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriţi solicitări ca aceştia să declare ce relaţii economice au avut cu PFA, firme sau persoane fizice care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere şi restaurant. Fiscul solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese şi intermediari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei.
 
"Vă solicităm informaţii despre persoane fizice/Întreprinderi Individuale, Persoane Fizice Autorizate, Întreprinderi Familiale/ Societăţi Comerciale/ alte forme de organizare privind raporturile econoimice sau juridice pe care le-aţi avut cu ocazia evenimentelor prijeluite de celebrarea căsătoriei civile şi religioase", este solicitarea ANAF din documentele trimise celor proaspăt căsătoriţi, scrie news.ro, citând profit.ro.
 
Acestora li se cer nume şi date de contact ale persoanelor şi firmelor care le-au oferit servicii de fotografie sau filmare, formaţiilor sau persoanelor care s-au ocupat cu muzica şi ale restaurantului unde a avut loc nunta şi li se aminteşte că declaraţiile sunt date "sub sancţiunea faptei de fals în declaraţii, prevăzută de art 326 din Codul Penal".
 
Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este, pentru persoanele fizice, cuprinsă între 2.000 şi 5.000 de lei.

În ultimii aproape 10 ani, Fiscul a derulat mai multe controale în privinţa averilor maneliştilor, artiştilor şi vedetelor TV, descoperind diferenţe uriaşe între veniturile reale şi cele declarate. Spre exemplu, în vara anului trecut, ANAF a constatat în urma verificărilor că aceştia nu au declarat venituri de 4,67 milioane de lei, pentru care ar fi trebuit să plătească la bugetul de stat 1,164 milioane de lei. Printre cei vizaţi de controale în 2017 se aflau cântăreţii de manele Florin Salam, Vali Vijelie şi Ţancă Uraganu.

Fiscul preciza că verificările se fac după constatarea unei diferenţe de cel puţin 10% din veniturile declarate ale persoanelor în cauză, dar nu mai puţin de 50.000 de lei.


Instituţia mai menţionează că în vederea riscului de nedeclarare a veniturilor au fost întocmite „profiluri de risc”, unul dintre acestea „fiind cel al persoanelor care activează în entertainment (artişti, inclusiv cântăreţii de manele, sportivi, vedete), domeniu caracterizat de volatilitatea ridicată a veniturilor realizate, acestea provenind inclusiv prin exploatarea comercială a dreptului de imagine şi a altor drepturi necorporale, din participarea remunerată la diverse evenimente festive sau mondene, incidental, fără să existe un contract permanent”.

 
citeste totul despre: