EY România, despre modificările fiscale: Din păcate, am făcut un pas înapoi. Ne pregătim şi pentru alte surprize

EY România, despre modificările fiscale: Din păcate, am făcut un pas înapoi. Ne pregătim şi pentru alte surprize

Alex Milcev, liderul Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică şi partener EY România

Ultimele modificări fiscale aduse prin controversata Ordonanţă 114, cea care impune taxa pe lăcomie şi suprataxarea companiilor din energie şi telecomunicaţii şi modifică regulile pentru Pilonul II sunt un pas înapoi pentru România, nefiind exclus ca, în viitorul apropiat, să avem parte şi de „alte surprize” a declarat Alex Milcev, reprezentant EY România.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Cu siguranţă conceptele de previzibilitate şi predictibilitate fiscală sunt mai actuale ca niciodată. Credeam că 2018, după Revoluţia fiscală de la început va fi un an mai liniştit şi într-adevăr a fost până în ultimele zile din decembrie, când a venit ordonanţa 114 răsturnând toate aşteptările mediului de afaceri. S-a comentat mult în presă legat de conţinut, impactul asupra industriei bancare, energie, jocuri de noroc, telecom şi acum se pare că vine un nou val de modificări printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă care s-a vehiculat deja în presă. Aşteptăm clarificări din partea Ministerului de Finanţe, dar se pare că lucrurile nu se opresc aici şi trebuie să ne pregătim pentru surprize şi în următoarea perioadă. Şi aici am în vedere probabil săptămâni” a declarat, pentru Agerpres, Alex Milcev, liderul Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică şi partener EY România.
 
În legătură cu efectele taxei lăcomiei asupra pieţei bancare, Milcev a subliniat că sunt multe neclarităţi în legislaţie privind felul cum se impune această taxă şi în perioada următoare trebuie să vină foarte multe clarificări, „pentru că vorbim de sute de milioane de euro, dacă nu chiar de miliarde de euro pe termen lung şi este ceva cu impact major asupra unei industrii pe care nu prea l-am văzut, ceva de asemenea anvergură, în ultimii ani”.
 
Ordonanţa va avea un important impact important şi asupra investitorilor, care nu sunt deloc optimişti. „Din păcate, am făcut un pas înapoi aici, din punct de vedere şi al încrederii investitorilor şi al capacităţii lor de a realiza un plan de afaceri pe termen mediu şi lung. Nu sunt, din păcate, atuuri cu care putem să defilăm ca ţară. Mai ales în contextul în care toată lumea este cu ochii pe România dat fiind preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Şi cred că pentru mediul de afaceri şi pentru investiţii, atât străine cât şi autohtone, aceste modificări atât de bruşte şi atât de importante, fără avertizare, nu sunt de bun augur", a mai spus Milcev.
 
 
Amintim că OUG 114, publicată în Monitorul Oficial la 29 decembrie 2018, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2019, instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar.
 
În energie, companiile vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri iar în telecom această contribuţie este de 3%.
 Totodată, preţul gazelor şi al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022, iar ANRE va elabora în ianuarie o metodologie în acest sens.
Activele băncilor sunt supraimpozitate în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie".
În ceea ce priveşte taxa auto, autorităţile au prevăzut că până la 30 iunie 2019 va fi returnată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante şi timbrul de mediu.
 
Pentru sectorul bugetar, actul normativ prevede majorarea salariilor cu 25% din diferenţa dintre ce primesc acum şi ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022.
 
În sectorul contrucţiilor, actul normativ prevede scăderea cu 3,75% a contribuţiei de asigurări sociale pentru angajaţii din sector până în 2028. Totodată, pe parcursul anului viitor, salariul minim brut în sector creşte la 3.000 de lei.
 
Ordonanţa aduce modificări şi în ceea ce priveşte fondurile de pensii administrate privat. Astfel, un participant poate opta pentru trecerea la sistemul public de pensii după minim 5 ani de participare la un fond. Pe de altă parte, comisionul de administrare a fost redus la 1% de la 2,5%.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările