Exporturile şi importurile României au crescut în 2021. Care sunt produsele care au adus cele mai mari încasări în acest an

Exporturile şi importurile României au crescut în 2021. Care sunt produsele care au adus cele mai mari încasări în acest an

Foto: Infoialomita.ro

România a exportat, în prima jumătate a acestui an, produse agroalimentare în valoare de 3,63 miliarde de euro, a transmis Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, în topul alimentelor care au adus cele mai multe încasări în primul semestru din acest an au fost: porumbul, cu un total de 737,2 milioane de euro, grâu şi meslin (467 milioane de euro), ţigările de foi, trabucuri şi ţigarete (328,89 milioane de euro), alte tutunuri şi înlocuitori de tutunuri (265,16 milioane de euro) şi seminţele de floarea-soarelui (250,95 de milioane euro), transmite Agerpres.
 
Reprezentanţii MADR precizează că, în aceeaşi perioadă din 2020, încasările din exporturile în ţările intra şi extracomunitare au fost de circa 3,42 miliarde de euro.
 
Pentru importurile de produse agroalimentare, ţara nostră a cheltuit, în primele şase luni ale anului, mai mult de 4,90 miliarde de euro, în timp ce în perioada similară din 2020, sumele ajungeau la 4,39 miliarde de euro.
 
Sursa citată menţionează că, porumbul ocupă prima poziţie şi în topul produselor importate în perioada ianuarie - iunie 2021, cu o valoare de 252,58 milioane de euro, urmat de carnea de porc proaspătă refrigerată sau congelată - 246,99 milioane de euro. 
 
De asemenea, în primul semestru s-au mai cheltuit aproape 200 de milioane de euro pe produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi, 192,25 de milioane de euro pentru preparate folosite în hrana animalelor şi 184,9 milioane de euro pentru preparate alimentare nedenumite.
 
La începutul lunii august, Geoglam, un organism internaţional care, printr-un sistem planetar de sateliţi, supraveghează evoluţia recoltelor din întreaga lume, a acordat României ratingul „excepţional” pentru producţia agricolă din acest an, informa economica.net.
 
Potrivit sursei citate, România este singura ţară din lume căreia i-a fost acordat acest rating în 2021, toate culturile de pe teritoriul ţării noastre fiind evaluate cu calificativul „excepţional”. 
 
România a încheiat anul 2020 cu un deficit de aproape două miliarde de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în condiţiile în care importurile au urcat până la 8,9 miliarde de euro, iar exporturile s-au diminuat până la 6,9 miliarde de euro, conform datelor MADR.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările