Economist: Nu merge cosmetizarea asta a PSD. Teodorovici şi Dăncilă au aruncat economia în haos. Mai au puţin şi interzic şi Facebook

Economist: Nu merge cosmetizarea asta a PSD. Teodorovici şi Dăncilă au aruncat economia în haos. Mai au puţin şi interzic şi Facebook

FOTO Mediafax/Andreea Alexandru

Ultimele declaraţii făcute de premierul Viorica Dăncilă, ulterior arestării liderului Liviu Dragnea, nu pot spăla, peste noapte, imaginea social-democraţilor, care prin măsurile lor populiste au aruncat economia în haos şi au dus-o la un pas de dezastru, consideră econmistul Florin Cîţu.

„Nu merge cosmetizarea asta a PSD. Nu am uitat cum ne umiliţi de doi ani de zile. Cum vă bateţi joc de români, mai ales de cei din sectorul privat.
 
Dăncilă şi guvernul ei sunt responsabili alături de Dragnea pentru situaţia actuală din România. Sunt la fel de vinovaţi şi trebuie să plece toţi!”, a scris liberalul Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.
 
Acesta consideră că „Teodorovici şi Dăncilă, care sunt bine mersi astăzi, au aruncat economia în haos prin OUG 114”. 
 
„Au taxat toate sectoarele din economie şi au crescut profiturile companiilor ruseşti din sistemul bancar şi energie.
 
Dăncilă, Teodorovici, Budăi şi conducerea ASF sunt responsabili pentru naţionalizarea de facto a Pilonului II de pensii.
 
Dăncilă este cea care a dat ordonanţa prin care au fost interzise UBER, BOLT şi CLEVER! Aţi uitat deja? Mai au puţin şi interzic şi Facebook, Twitter, Instagram.
 
Dăncilă a menţinut supraacciza, supraimpozitarea contractelor part time, supraimpozitarea veniturilor altele decât cele din salarii, a crescut preţurile, a mărit dobânzile, a dat ordin ca românii să fie supraimpozitaţi pentru perioada 2012-2017!
 
Lista e mult mai lungă. O stiţi.
 
Guvernul Dăncilă trebuie să plece! Şi trebuie să răspundă toţi pentru ce au făcut. Să răspundă penal”, scrie Cîţu.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: