Directorul CFR Călători, revoltat că ministrul Cuc vrea să-l demită, deşi vina pentru deraierile de sâmbătă ar aparţine companiei de infrastructură feroviară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, pe care ministrul Transporturilor îl vrea dat afară, este revoltat că a ajuns să fie făcut responsabil pentru cele două deraieri ale unor trenuri de călători de sâmbătă, deşi vina ar aparţine altei companii feroviare, CNCP CFR SA şi nu CFR Călători.

Într-o reacţie oferită pentru Hotnews.ro, Bărbulescu spune că decizia ministrului Răzvan Cuc este „absolut nedreaptă“ pentru că vine fără o evaluare a activităşii sale în fruntea CFR Călători. Mai mult, directorul CFR Călători spune că a reuşit să treacaă peste sezonul estival 2018 şi iarna aceasta fără mari probleme, deşi compania se confruntă cu o lispa majoră de vagoane pentru a satisface cererea.

„Este foarte corect că se ve pune în discuţie schimbarea mea din funcţie, însă domnul ministru nu a făcut nicio referire la rezultatele pe care eu le-am avut de un an, de când sunt în funcţie. Dânsul s-a legat de nişte vorbe, nu de context. Eu conduc CFR Călători, iar CFR Călători nu are în obiectul de activitate întreţinerea şi mentenanţa liniilor de cale ferată. Ieri (sâmbătă, n.r.) au fost trei evenimente. În afara celor două deraieri de tren, s-a rupt o inimă de macaz în Depoul Bucureşti Călători. Toate trei ţin de CNCP CFR SA, nu de CFR Călători. Or domnul ministru mă acuză pe mine de lucruri care ţin de infrastructura feroviară. Domnul ministru a demis pe cineva din conducerea CNCP CFR SA pentru ce s-a întâmplat ieri?“, a declarat pentru HotNews.ro directorul CFR Călători.

Bărbulescu a subliniat că nu-şi va da demisia şi a arătat că, în opinia sa, situaţia companiei s-a îmbunătăţit de când a venit la conducere.

„Am depăşit sezonul estival cu o lipsă de vagoane imensă, am depăşit iarna cu o lipsă imensa. Când am preluat mandatul, aveam 30 de defectări de locomotivă pe zi , am ajuns ca într-un an să avem sub 5. Domnul ministru nu cunoaşte aceste lucruri. Dânsul face confuzie între CNCP CFR SA si CFR Călători. Ca să fie foarte clar - eu nu demisionez. Decizia de a mă schimba e profund nedreaptă, fără o analiză a activităţii mele“, a spus Bărbulescu.

Reacţia directorului CFR Călători, care ocupă această funcţie din 21 martie 2018, vine după ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat la Antena 3 că va face schimbări în managementul companiei, după ce două trenuri au deraiat într-o singură zi, în România. Într-un dialog cu jurnaliştii, directorul CFR Călători, Leon Bărbulescu, spunea că „nu s-a întâmplat nimic deosebit” şi s-a plâns că a fost trezit din somn.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite