Darius Vâlcov acuză un şantaj după publicarea OUG 114 şi spune că Iohannis vrea să inducă „teroare şi frică“

Darius Vâlcov acuză un şantaj după publicarea OUG 114 şi spune că Iohannis vrea să inducă „teroare şi frică“

FOTO Inquam

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a vorbit la Antena 3 despre domeniile în care sunt „interese ca România să nu se dezvolte“ şi despre ordonanţa pe lăcomie.

Întrebat în ce domenii e împiedicată să se dezvolte România, Vâlcov a precizat la Antena 3 că „în comunicaţii avem patru actori mari. Orice înţelegere poate duce preţurile sus. În energie, 95% din producţia de gaze e concentrată în mâna a doi producători. La piaţa de capital, vorbim de fondurile de pensii, unde avem un singur acţionar român la 50 la sută dintr-un fond, ceilalţi 6 sunt acţionari străini. La bănci avem CEC şi Eximbank, care au o cotă de piaţă de sub 10%“.
 
Consilierul premierului susţine că „într-o lume a concurenţei acerbe, cei mari vor încerca să îi ţină pe cei mici jos“ şi a denunţat un lobby extraordinar de puternic cu ramificaţii în toată lumea şi o formă de şantaj.
 
„Până acum guvernul nu a cedat. Este posibil să pierdem foarte mult pe piaţa externă. Când acest lobby extraordinar de puternic vine şi spune te coborâm puţin ca rating al ţării, în momentul acela trebuie să fii dispus la dialog. Indirect sau direct este şantaj. În loc să fim toţi uniţi, noi, ca români...Dacă ar exista o pierdere foarte mare când o agenţie de rating ar coborî ratingul e bine să renunţi la unele astfel de mici chestiuni”, a continuat el, fără a preciza concret la ce prevederi are de gând să renunţe Guvernului.”
 
„Nu ştiam cât de drastice vor fi atenţionările”, a recunoscut Darius Vâlcov, care a precizat că „în fiecare domeniu va rămâne câte ceva”, iar guvernul îşi doreşte „să se modifice cât mai puţin”.
 
Cum ar putea să profite ruşii de OUG 114? Probabil se îndreaptă spre energie, altfel nu îmi dau seama. Hai să vedem cu gazele. 90% din consum îl acoperim din resurse proprii. Şi astăzi importăm 10%, la anul vom importa 10%, până când Romgaz şi OMV vor creşte şi vom putea acoperi. Peste trei ani nu mai avem nevoie să importăm, de aceea se plafonează
 
Din punctul nostru de vedere, totul e bun în OUG 114. Cred că totul poate să rămână, chiar dacă unele vor fi scrise în altă formă. Vom încerca să obţinem efecte aproximativ la fel
 
„În instituţiile statului român există persoane care poartă o corespondeţă directă cu marile instituţii financiare“
 
În afară de corespondaţa oficială, dintre agenţiile de rating şi Guvern, există şi un alt tip de corespondenţă cu persoane din instituţii ale statului care nu fac bine României. Ei aflau, instituţiile mari financiare, ce discutam cu echipa din Ministerul de Finanţe, la 10 minute după ce discutam. Într-o altă ţară, acele persoane ar fi probabil puse sub acuzare pentru trădare. Avem date certe că aşa s-a întâmplat
 
Atac la preşedinte
 
Tu de duci la ski şi laşi tara fără buget, acuzând Guvernul că a întârziat. Dar tu de ce vii şi aţâţi aceste lucruri? Pentru că Guvernul are rezultate. Dar vrea să inducă teroare şi frică. Ce spunea anul trecut în mai? Că nu vor fi bani de pensii şi salarii. Că inflaţia va fi 12%. Acum, aşa cum s-a întâmplat în 2017, aceeaşi melodie. Nu sunt bani de pensii şi salarii, nu se fac investiţii, vom depăşi deficitul şi inflaţia se va duce la cer
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: