Cum a cucerit Forbes lumea

Cum a cucerit Forbes lumea

Cum a cucerit Forbes lumea

Revista a ajuns să fie tipărită în nouă ediţii internaţionale. Expansiunea revistei Forbes a început în 1992, când a apărut pentru prima dată în Japonia, ajungând ulterior în ţări precum Polonia, Arabia şi Rusia.

Povestea publicaţiei începe în 1917, în Statele Unite, când un imigrant de origine scoţiană pe nume B.C Forbes a lansat revista de afaceri ce îi poartă numele.

Forbes fusese înainte cel mai important editorialist al publicaţiilor din cadrul grupului Hearst. Revista a apărut încă de la început, o dată la două săptămâni, iar fondatorul a fost redactor-şef până la moartea sa, în 1954.

Publicaţia este tipărită în nouă ediţii internaţionale, a zecea fiind România, începând de luni, 23 martie.

Expansiunea Forbes la nivel mondial a început în 1992. Prima ţară străină în care a apărut revista a fost Japonia, cu un tiraj de 80.000 de exemplare, urmată de Coreea în 2002, cu 52.000 de copii.

Un an mai târziu, a venit rândul Chinei să aducă pe piaţă „stilul” Forbes. În 2004, revista a fost lansată în alte patru ţări: Polonia, Arabia, Rusia şi Israel, iar în 2005 s-a extins în Turcia şi Asia (în limba engleză). De menţionat că toate cele nouă ediţii internaţionale au apariţie lunară. 

Primul top apărut în SUA în 1918

În 2009, Forbes ajunge şi în România, fiind singura care apare cu aceeaşi frecvenţă cu varianta americană: o dată la două săptămâni.

Mai mult, clasamentul celor mai bogaţi 500 de români, lansat în 2008 de Adevărul Holding, va fi publicat în acest an tot sub brandul Forbes. În prezent, Forbes USA are împreună cu ediţiile locale din toată lumea, o audienţă de peste 5,5 milioane de cititori.

Editorul revistei Forbes din America a mai lansat de-a lungul anilor şi alte publicaţii devenite celebre: ForbesLife, ForbesLife Executive Woman şi ForbesLife Mountain Time.

Însă, brandul Forbes s-a făcut remarcat la nivel mondial şi prin publicarea clasamentelor cu cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Primul top a fost lansat chiar în 1918 şi oferea informaţii despre averile celor mai înstăriţi 30 de americani.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


Modifică Setările