Consumul de electricitate a crescut anul trecut, avansul fiind susţinut de cererea companiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principala sursă de energie au reprezentat-o termocentralele FOTO Getty Images
Principala sursă de energie au reprezentat-o termocentralele FOTO Getty Images

Consumul de energie electrică a crescut cu 4,2% în 2016, datorită unei cereri mai mari a companiilor, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Consumul final a fost de 54,84 TWh în 2016, în creştere faţă de 52,56 TWh, cât a fost în 2015, la o producţie totală de 66,12 TWh.

Potrivit statisticilor, în acest an, doar firmele şi-au mărit semnificativ consumul de energie electrică, în timp ce consumul populaţiei a crescut nesemnificativ şi autorităţile locale au făcut economii la iluminatul public.

„Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 54840,4 milioane kWh, cu 4,2% mai mare faţă de anul 2015; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1,1%, iar consumul populaţiei a crescut cu 0,3%”, se arată în comunicatul INS.

Cel mai mare aport la creştere a venit din partea companiilor, care au consumat cu 5,4% anul trecut faţă de 2015. Firmele au înregistrat un consum total de 42,17 TWh. De asemenea, consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 62,64 TWh, în scădere cu 0,6%.

Exporturi mai mici

Exportul de energie electrică a fost de 85,87 TWh, în 2016, scăzând semnificativ cu 19,16 TWh, respectiv 18,2%.

Hidrocentralele, cea mai mare creştere

În anul 2016, resursele de energie primară au fost de 33,16 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu 0,8%. Acestea au venit în proporţie de două treimi din producţie proprie şi o treime din import. În timp ce resursele din producţia proprie a scăzut cu 7,2%, cele din importuri s-au majorat cu 16,9%.

Resursele de energie electrică s-au majorat, de asemenea, cu 0,4%, până la 69,69 TWh.

Principala sursă de energie au reprezentat-o termocentralele, care au produs 26,56 TWh, însă cea mai mare creştere a venit din partea hidrocentralelor, care au produs cu 18% mai mult, respectiv 19,69 TWh.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite