Cîţu: Ar trebui să avem azi o propunere de buget. Vom vedea dacă putem susţine cererile ordonatorilor de credite VIDEO

Cîţu: Ar trebui să avem azi o propunere de buget. Vom vedea dacă putem susţine cererile ordonatorilor de credite VIDEO

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu a anunţat că reprezentanţii Ministerului de Finanţe finalizează luni discuţiile cu ordonatorii de credite şi astăzi ar putea fi o propunere de buget pe care consideră că este bună pentru susţinerea creşterii economice.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ministerul Finanţelor Publice finalizează astăzi discuţiile cu ordonatorii de credite. Deci ar trebui să avem astăzi o propunere de buget cât de cât aproape de ceea ce îmi doresc eu şi cred că e un buget bun pentru a susţine creşterea economică.
 
Vom vedea astăzi, la finalul zilei vom vedea câte au fost cererile de ordonatori şi câte pot fi susţinute de situaţia economică de astăzi. Ştim de la Comisia Naţională pentru Strategie şi Prognoză că PIB-ul nominal e puţin mai mare ca anul trecut şi asta ar însemna că avem 3 ani de zile cu un PIB nominal care nu prea s-a schimbat, rămâne în acelaşi context. Acestea sunt cifrele macro de unde pornim”, a afirmat Florin Cîţu, luni la Parlament, unde participă la o întrevedere a liderilor coaliţiei de guvernare. 
 
Pe 6 ianuarie, Cîţu a anunţat că Guvernul propune ca bugetul pentru acest an să intre în procedură în Parlament pe 4 februarie, pentru a fi aprobat. 
 
El a adăugat că a avut mai multe solicitări către miniştrii şi anume să prezinte toate actele normative în vigoare cu impact bugetar pentru a vedea care pot fi puse în aplicare.
 
Şeful Executivului a mai cerut miniştrilor să prezinte proiectele de investiţii pentru a vedea care să fie finanţate prioritar, preferabil în mare parte din fonduri europene pentru a nu fi pusă presiune asupra bugetului pe 2021. Prim-ministrul a mai afirmat că încă de anul trecut a precizat că nu va fi modificat Codul fiscal şi că nu se va umba la taxe, iar ţina clară a deficitului bugetar este de sub 3% până în 2024.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările