Cîţu, despre OUG-ul care ar amâna majorarea alocaţiilor pentru copii: Ordonanţa ne asigură că alocaţiile cresc cu 20% în 2021

Cîţu, despre OUG-ul care ar amâna majorarea alocaţiilor pentru copii: Ordonanţa ne asigură că alocaţiile cresc cu 20% în 2021

Foto: ArhivăAdevărul

Premierul Florin Cîţu a transmis, joi, în cadrul unei vizite de lucru la Alba Iulia că, Ordonanţa de Urgenţă prin care va fi amânată creşterea alocaţiilor pentru copii asigură majorarea acestora cu 20% în 2021.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat dacă Executivul vrea să împingă dublarea alocaţiilor pentru anul 2023, în loc de luna iulie 2022, cum era calendarul iniţial, Cîţu a spus: „Nu. Această Ordonanţă asigură că alocaţiile cresc cu 20% în 2021. Pentru ceea ce se întâmplă în viitor, avem tot timpul anul acesta, împreună în Coaliţie, să venim cu un plan care să arate o creştere anuală a alocaţiilor. Vrem să legăm alocaţiile de venituri, dacă se poate, într-o formulă în care toată lumea să beneficieze de creşterea economică.
 
Este o propunere a colegilor de la UDMR, să legăm (n.a alocaţia) de venitul personal, este interesantă, ne uităm la ea, putem să avem o formulă care leagă dinamica alocaţiilor de dinamica creşterii economice - iarăşi este o propunere. Pe aceste decizii le vom lua. Vreau să beneficiem cu toţii de creşterea economică. În acest moment Ordonanţa ne asigură că anul acesta alocaţiile cresc cu 20%.", a declarat Florin Cîţu.
 
Întrebat apoi dacă poate spune concret ce alocaţii se vor da în ianuarie 2022, premierul a spus că acest lucru nu este stabilit.
 
„Concret vă voi spune când vom avea legea bugetului pe anul 2022 şi o decizie luată în Coaliţie pentru următorii ani şi atunci veţi putea calcula şi 2022 si 2023 si 2024, bineînţeles pe anumite scenarii de creştere economică", a precizat premierul Florin Cîţu.
 
„Legea iniţială spunea că se vor dubla alocaţiile. Dacă d-voastră luaţi exact creşterea celor 5 etape cu câte 20% veţi vedea că se duc către dublare. Deci acest 20% este exact ceea ce am spus la început. Dar eu am spus că este doar un pas. Nu trebuie să ne oprim doar la a dubla, se pot tripla, pot creşte de mai multe ori. Totul depinde de veniturile României. (…) 
 
Este bine ca aceste măsuri să fie legate de evoluţia economiei, pentru că atunci când economia o duce bine vom avea resurse şi pentru alocaţii şi pentru pensii şi pentru salarii. Altfel doar creşteri ad-hoc din pix putem să facem toţi, dar ele nu sunt sustenabile. Deci este o creştere de 20% din calendarul iniţial.", a declarant premierul, întrebat despre Ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvern care amână majorarea alocaţiilor de stat pentru copii.
 

Ce prevede proiectul de OUG, discutat miercuri în primă lectură de Guvern

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă, consultat de HotNews.ro, arată că Guvernul Cîţu vrea să facă o singură majorare a alocaţiilor în anul 2022 şi aceasta la nivelul la care ar fi trebuit să fie la 1 iulie 2021.
 
Motivul? Majorarea alocaţiei de stat pentru copii reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2020 nu mai poate fi susţinută în totalitate, luând în considerare impactul bugetar al măsurilor propuse şi ţinând cont de faptul că de la bugetul de stat au fost susţinute o serie de cheltuieli necesare pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, fapt pentru care resursele financiare sunt insuficiente.
 
Un alt motiv este acela că din bugetul anului 2021 trebuie să fie acoperite cheltuielile pentru susţinerea măsurilor de redresare economică şi de protecţie socială pentru combaterea efectelor răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2.
 
Reamintim că în septembrie 2020, Guvernul Orban a adoptat OUG 123/2020, ce prevedea o dublare a alocaţiilor de la acea dată, majorare care se face în cinci etape.
 
Primele două, din august 2020 şi ianuarie 2021, au fost deja respectate, celelalte trei fiind prevăzute pentru:
 
iulie 2021, alocaţia urma să crească la 484 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 242 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
 
ianuarie 2022 la 542 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 271 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile);
 
iulie 2022 - 600 lei, pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi pentru copiii cu handicap până la 18 ani, şi la 300 lei, pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, plus cei care au împlinit 18 ani (dacă merg la liceu sau la profesională, până termină cursurile).
 

În prezent alocaţia este 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani şi copii cu handicap.

În Parlament se dezbate un proiect de lege pe acelaşi subiect: PSD acuză că emiterea unei OUG pentru anularea majorării alocaţiilor de la 1 iulie contravine Constituţiei
 
Separat de acest proiect de Ordonanţă de urgenţă discutat miercuri în şedinţa de Guvern, în Parlament este aproape de a fi adoptat un proiect de lege pe acelaşi subiect.
 
Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor a decis marţi, 15 iunie, ca alocaţiile să nu se majoreze de la 1 iulie aşa cum prevedea ordonanţa dată de Guvernul Orban. Deputaţii PNL-USR-UDMR au anulat acordarea tranşelor din calendarul propus iniţial.
 
Proiectul de aprobare a OUG123/2020 urmează să intre în plen la Camera Deputaţilor care este şi forul decizional în acest caz. Majorarea alocaţiilor se va face de la 1 ianuarie 2022 doar cu rata inflaţiei, potrivit acestui proiect de lege.
 
După ce a fost votat acest amendament, preşedintele Comisiei de muncă de la Camera Deputaţilor, Oana Ţoiu, a afirmat că la 1 ianuarie 2022 alocaţia pentru copii ar putea creşte cu puţin peste 10 lei.
 
„Următoarea majorare a alocaţiilor o să fie în ianuarie 2022 cu rata de inflaţie de la acest moment. Vreau să clarific că niciuna dintre modificările realizate astăzi la comisie nu prevede micşorarea alocaţiilor, aşa cum a mai fost menţionat în parte din dezbaterile din comisie şi în spaţiul public. 
 
Niciuna dintre prevederile şi niciuna dintre propuneri nu se referea la micşorarea alocaţiilor. Ceea ce a fost astăzi adoptat în Comisia de muncă şi protecţie socială confirmă punctul de vedere al Guvernului României şi este ritmul de creştere al alocaţiilor. A fost modificat similar cu amendamentele adoptate în Senat, indexarea de la 20% care urma să aibă loc în iulie anul acesta cu indexarea cu rata inflaţiei de la 1 ianuarie 2022", a mai spus Ţoiu, după votarea amendamentului, potrivit Agerpres.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările