CFR Călători anunţă „cel mai mare număr de vagoane de dormit şi cuşetă pe trenurile care ajung la Iaşi“ de Sfânta Parascheva
0CFR Călători va suplimenta capacitatea de transport în perioada 7/8 – 15/16 octombrie 2020, pentru pasagerii care doresc să călătorească spre/dinspre Iaşi cu ocazia Sărbătorii Sfintei Parascheva.
Trenurile care circulă pe următoarele rute: Timişoara – Cluj Napoca – Iaşi şi retur, Bucureşti – Bacău – Paşcani – Iaşi şi retur, Bucureşti – Mărăşeşti – Vaslui – Iaşi şi retur, Constanţa –Iaşi şi retur vor avea în compunere vagoane de dormit şi/sau cuşetă, anunţă compania într-un comunicat de presă.
Operatorul feroviar de stat precizează ca va suplimenta cu vagoane trenurile care asigură legătura feroviară între principalele oraşe ale ţării şi municipiul Iaşi, dar precizează că poate dimensiona mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat dacă sunt făcute rezervări din timp.
Pentru a evita aglomeraţia, CFR Călători face apel la clienţă să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf şi să nu urce în tren dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri.
Biletele pot fi achiziţionate de pe următoarele canale:
- online de pe www.cfrcalatori.ro;
- de la automatele de vânzare bilete din gări;
- direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).
Masca de protecţie la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor – staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare.