Cea mai fierbinte vară pe piaţa muncii: 420.000 de români şi-au căutat un job în ultimele trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
joburi

Vara aceasta a doborât toate recordurile pe piaţa muncii, după ce, tot anul acesta, România a atins cea mai mare rată a şomajului din ultimii patru ani. Astfel, căutările de joburi au atins praguri record, în special în ultimele 3 luni, vara fiind, în mod tradiţional, una dintre cele mai liniştite perioade ale anului, când candidaţii erau mai degrabă preocupaţi de concedii decât de schimbări în viaţa profesională.

Cu toate acestea, în perioada iunie-august au fost înregistrate aproape 4 milioane de aplicări, fiecare lună depăşind recordul dinaintea pandemiei, respectiv de 1,1 milioane de aplicări pe lună.

„Dacă în ianuarie sau în februarie angajatorii se plângeau că nu găsesc suficienţi candidaţi, acum sunt poziţii pentru care cu greu fac faţă volumului de CV-uri primite. Această mobilizare masivă s-a văzut în toată ţara, nu doar în Capitală, candidaţii devenind extrem de atenţi la joburile scoase în piaţă, dar şi mult mai flexibili decât până acum. Vedem tineri care se angajează mult mai devreme, candidaţi mai dispuşi decât înainte la reconversie, dar şi specialişti care, cel puţin pentru moment, acceptă şi poziţii sub nivelul lor de experienţă şi pregătire. O altă concluzie a ultimelor luni a fost distanţarea faţă de ofertele de joburi pentru străinătate, dar şi faptul că interesul pentru locurile de muncă remote a crescut semnificativ. Au apărut, de altfel, şi mii de astfel de joburi, spre deosebire de perioada dinaintea declanşării pandemiei, când aveam un număr relativ redus de opţiuni work from home”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Au fost 420.000 de candidaţi aflaţi în căutarea unul loc de muncă în iunie, iulie şi august, dintre care aproximativ 100.000 au fost candidaţi noi pe www.ejobs.ro. Cei mai mulţi au fost din categoria de vârstă 25-35 de ani, urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani.

În ultimele trei luni, angajatorii au scos în piaţă peste 90.000 de joburi, domeniile pentru care s-au căutat cei mai mulţi angajaţi fiind vânzări, producţie, IT / telecom, call center / BPO sau banking. „Vara aceasta au lipsit din topul angajatorilor turismul şi horeca, însă ne aşteptăm la o revenire, chiar şi pe acest segment, din toamnă. De altfel, începând cu această lună, vom vedea o creştere a numărului de joburi pe toate domeniile”, mai spune Bogdan Badea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite