Ce măsuri propune Camera de Comerţ şi Industrie pentru diminuarea efectelor negative ale pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) vine cu o serie de propuneri privind politicile economice, fiscale şi monetare necesare pentru diminuarea potenţialelor efecte economice negative ale pandemiei asupra mediului de afaceri din România.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) vine cu o serie de propuneri privind politicile economice, fiscale şi monetare necesare pentru diminuarea potenţialelor efecte economice negative ale pandemiei asupra mediului de afaceri din România

CCIR împreună cu membrii acesteia – Camerele de comerţ şi industrie judeţene – au realizat o consultare susţinută a medului de afaceri la nivel naţional ale căror propuneri de măsuri imediate vizând politicile economice, fiscale şi monetare necesare pentru diminuarea potenţialelor efecte economice negative ale pandemiei generate de COVID-19 asupra agenţilor economici din România, le prezentăm, succint, în continuare:

1.      Scutirea sau cel puţin eşalonarea plăţii impozitelor, taxelor şi contribuţiilor agenţilor economici (CAS, CASS şi CAM) pentru salariile angajaţilor acestora pentru o perioada de 90 de zile concomitent cu acordarea unei bonificaţii de cel puţin 15% companiilor care înţeleg să nu acceseze opţiunea de reeşalonare;

2.      Prelungirea până pe data de 25 mai 2020, prin derogare de la prevederile art. 42, alin. (1) din Codul Fiscal, a termenului de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit aferentă anului fiscal 2019;

3.      Prelungirea de la 15 zile la 45 de zile a termenului în care poate începe executarea silită, pentru toate somaţiile active emise de ANAF, în situaţia în care nu se stinge debitul sau nu se notifică organul fiscal cu privire la intenţia de a demara procedura de mediere. În practică, există situaţii în care aceste somaţii sunt transmise din eroare, însă datorită situaţiei create, contribuabilii pot avea nevoie de timp suplimentar pentru a analiza situaţia şi a notifica organul fiscal cu privire la intenţia de a demara procedura de mediere;

4.      Amânarea termenelor pentru depunerea situaţiilor financiare aferente anului 2019 şi depunerea D101, deconturi TVA, D390, D394;

5.      Creşterea investiţiilor publice pentru susţinerea economiei şi direcţionarea unor resurse financiare        corespunzătoare din bugetul de stat sau cel comunitar, pentru sprijinirea activităţii curente a sectorului IMM;

6.      Posibilitatea decontării directe de la beneficiar (primarii/ companii de apă) cu subcontractori şi/sau        furnizori de materiale în cadrul proiectelor de infrastructură şi urmărirea plăţii subcontractorilor şi a furnizorilor de materiale de către beneficiarii de proiecte de infrastructură şi plăţi directe către aceştia în cazul în care AG nu îşi respectă obligaţiile contractuale;

7.      Aprobarea de urgenţă a suplimentării costurilor de execuţie a lucrărilor, raportat la masurile luate prin OUG nr. 114/2018, acolo unde acestea nu au fost aprobate până acum (cca. 40% din cazuri) şi decontarea cheltuielilor de conservare a lucrărilor suspendate pe perioada pandemiei;

8.      Aprobarea costurilor suplimentare generate de creşterea costurilor pentru companii, în special cele de logistică şi de curs valutar, pe perioada pandemiei;

9.      Crearea de coridoare de transport marfă, inclusiv combinarea circulaţiei rutiere cu circulaţia feroviară, astfel încât camioanele să fie încărcate în vagoane speciale pentru asigurarea unor fluxuri de materii prime;

10.   Organizarea unor terminale de mărfuri care să deservească firmele exportatoare şi implementarea unor proceduri speciale în vamă pentru şoferii de pe TIR-uri care tranzitează sau vin din zonele de risc;

11.   Modificarea Regulamentelor BNR în sensul eliminării obligativităţii asigurării de provizioane de către băncile comerciale care acordă perioade de graţie la plata ratelor pe un termen de maxim 6 luni de zile în aceasta perioada şi reducerea dobânzii de politică monetară cu minim 1 punct procentual;

12.   Revenirea la forma iniţială a prevederilor art. 78 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

13.   Garantarea de către stat a încasării creanţelor în cazul firmelor care au de încasat datorii de la companii cu capital majoritar de stat, aflate în insolvenţă;

14.   Suportarea integrală de către stat a indemnizaţiei de 75% din salariu în cazul şomajului tehnic pe o perioadă de cel puţin 6 luni;

15.   Posibilitatea de a acorda zile libere plătite în avans şi recuperarea acestora prin ore suplimentare cu posibilitatea depăşirii temporare a plafoanelor impuse de legislaţia actuală;

16.   Acordarea de linii de finanţare nerambursabile sau cu dobândă zero pentru plata salariilor angajaţilor companiilor şi altor organizaţii private;

17.   Impunerea, prin măsuri legislative specifice, distribuitorilor, importatorilor şi retailerilor să nu crească nejustificat preturile la produsele specifice;

18.   Încurajarea vânzărilor de produse autohtone pentru susţinerea activităţilor societăţilor româneşti;

19.   Acordarea de linii de credit prin intermediul băncilor cu capital de stat (CEC Bank şi Eximbank) pe termen de 1 an cu dobândă zero sau cel mult 50 % din ROBOR, pentru IMM şi pentru celelalte entităţi ce au până la 50 de angajaţi (PFA, IF, II, AF, ONG) pentru a stimula revenirea rapidă a activităţii;

20.   Acordarea de garanţii guvernamentale companiilor pentru a contracta finanţări bancare pentru susţinerea activităţii curente, inclusiv a şomajului tehnic şi, totodată, acordarea de scutiri de impozite pentru angajările noi;

21.   Eşalonarea datoriilor fiscale ale companiilor pe o perioadă de până la 120 de zile de la termenul de plată – 25.03.2020, fără a fi calculate dobânzi şi penalităţi pentru această perioadă;

22.   Compensarea între sumele de rambursat de la bugetul de stat şi obligaţiile fiscale scadente ale contribuabililor persoane juridice, fără calcularea de penalităţi în sarcina acestora dacă compensarea nu s-a realizat la timp de către stat;

23.   Rambursarea imediată a datoriilor statului către agenţii economici – TVA, recuperări de impozite etc.;

24.   Adoptarea cu celeritate a proiectului legislativ privind tranzacţiile electronice, proiect de Lege privind identificarea electronică şi serviciile de încredere aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor (L481/2019 – Pl-x 475/2019) sau emiterea de către Guvernul României a unei Ordonanţe de urgenţă prin care semnăturii electronice avansată să-i fie recunoscută valoarea juridică şi care să producă efecte juridice depline;

25.   Modificarea H.G. nr 1186/2000 pentru aprobarea Listei cuprinzând urgenţele medico-chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din grupa A, pentru care asiguraţii beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă fără condiţii de stagiu de cotizare prin adăugarea COVID-19 pe lista bolilor infectocontagioase astfel încât să beneficieze de indemnizaţie şi cei fără stagiu de cotizare;

26.   Eliminarea plafoanelor pentru constituirea de provizioane pentru riscul de neîncasare a clienţilor;

27.   Rambursarea de urgenţă către agenţii economici a plăţilor concediilor medicale ale angajaţilor acestora;

28.   Trecerea medicamentelor, materialelor şi serviciilor SSM necesare pentru prevenţie, dezinfecţie şi protecţie de la cota redusă sau standard de TVA, la cota de 5%;

29.   Introducerea şi acordarea deductibilităţii fiscale pentru provizioanele de continuitate a activităţii;

30.   Instituirea unor măsuri privind şomajul tehnic pentru toţi agenţii economici, aplicabile inclusiv altor entităţi, inclusiv organismelor neguvernamentale care desfăşoară activităţi economice;

31.   Adoptarea de urgenţă şi cu deplină transparenţă a procedurii stabilită prin hotărâre a Guvernului, pentru punerea în aplicare a măsurilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în condiţiile în care măsura extinderii termenului de suspendare a cursurilor unităţilor de învăţământ este prevăzută a fi în fiinţă pe toată perioada în care este instituită starea de urgenţă;

32.   Scutirea sau cel puţin amânarea de la plata TVA, a impozitului pe venit, a contribuţiilor sociale şi a taxelor locale pentru trimestrele I şi II ale anului în curs pentru firmele din domeniul turismului;

33.   Efectuarea demersurilor către sectorul bancar în vederea instituirii unor perioade de graţie a plăţilor ratelor bancare pe o anumită perioadă fără perceperea de dobânzi sau penalităţi;

34.   Acordarea tichetelor de vacanţă cu posibilitatea utilizării imediată a acestora, concomitent cu contractarea vacanţelor;

35.   Suspendarea plăţilor pentru licenţe de transport, taxe de drum, ARR, etc., specifice companiilor din domeniul transportului;

36.   Scutirea de la plata impozitului pe profit şi pe dividende corespunzătoare anului 2019 şi considerarea ca impozit zero pe profit şi pe dividende pentru anul 2020, dacă impozitul este reinvestit în activitatea principală;

37.   Suportarea prin bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a tuturor cheltuielilor efectuate de către agenţii economici cu materialele specifice pentru prevenirea răspândirii virusului – măşti, dezinfectanţi etc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite