Ce înseamnă şomaj tehnic şi cu cât ar fi plătiţi circa 1 milion de angajaţi. Guvernul poate suporta o parte din bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 2 000 de oameni au intrat în şomaj tehnic

România nu s-a mai confruntat niciodată cu o asemenea amploare a şomajului tehnic, despre care oficialii spun că ar putea afecta circa 1 milion de români. În cele ce urmează vom arăta ce presupune această procedură, care este procentul minim pe care îl pot încasa angajaţii şi ce măsuri ia în calcul Guvernul.

Astfel, potrivit Codului muncii, şomajul tehnic reprezintă întreruperea temporară a activităţii unei companii din motive economice, tehnologice, structurale sau altele asemănătoare. În acest caz, contractele de muncă ale salariaţilor sunt suspendate la iniţiativa angajatorului, care însă e obligat să le plătească acestora o indemnizaţie lunară, scrie avocatnet.ro.

Dacă activitatea este întreruptă temporar din motive economice, tehnologice sau structurale, salariaţilor li se suspendă contractele individuale de muncă din iniţiativa angajatorului. Adică fără aprobarea salariaţilor. Astfel, contractele sunt doar suspendate, dar relaţiile de muncă nu încetează.

Totuşi, în perioada de întrerupere a activităţii, actul normativ prevede că salariaţii trebuie să primească o indemnizaţie lunară, care nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază, angajatorii fiind cei care vor decide dacă vor plăti mai mult de această limită, dar nicidecum sub acest procent.

Pe durata perioadei de şomaj tehnic, salariaţii se află la dispoziţia anajatorului, din moment ce relaţiile de muncă dintre părţi încă există. Atunci când se decide reluarea activităţii, salariaţii se întorc la lucru şi primesc din nou salariile obişnuite.

Cei care sunt în şomaj tehnic nu pot cere ajutorul de şomaj obişnuit

Legea şomajului prevede că o persoană care are contractul suspendat nu poate cere ajutorul de şomaj, din moment ce primeşte deja o indemnizaţie de la angajator. Însă, dacă relaţia contractuală dintre părţi încetează în timpul suspendării, din motive ce nu ţin de salariat, abia atunci se poate cere ajutorul de şomaj. Cu alte cuvinte, indemnizaţia de suspendare nu se poate cumula cu indemnizaţia de şomaj.

Guvernul decide miercuri cât va plăti pentru şomajul tehnic

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat marţi seară că Guvernul ia în calcul să suporte o parte din cheltuielile angajatorilor cu şomajul ethnic, neprecizând însă procentul.

„Sunt mai multe forme (de ajutor, n.r.), de şomaj tehnic, garanţii pentru linii de credit, chiar şi forme de amânarea impozitului pe venit pe o perioadă de două luni de zile pentru anumite companii. Deci, avem mai multe instrumente pe care le vom aproba mâine (miercuri - n. red.) în şedinţa de Guvern. O parte din şomajul tehnic va fi susţinut de la buget”, a declarat Florin Cîţu, estimând că aproximativ 1 milion de români vor fi în această procedură din cauza Covid-19.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite