CE elimină specula de pe bursele de mărfuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce ţări precum Rusia sau Ucraina au interzis exporturile de cereale din cauza secetei din această vară, bursele de mărfuri au luat foc. Urmarea? Contractele futures cu grâu tranzacţionate la bursele europene au înregistrat creşteri de peste 60% ale preţurilor de la începutul lunii iulie până în august.

Iar mulţi analişti citaţi de „Financial Times" au pus această majorare pe seama speculanţilor. De exemplu, la mijlocul lunii august, când Rusia a interzis exportul, tona de grâu pentru panificaţie, cu livrare în noiembrie, costa 216 euro, la bursa Euronext.

Măsurile comisiei

Pentru a evita astfel de creşteri artificiale, comisarul european pentru reformă financiară, Michel Barnier, şi cel pentru Agricultură, Dacian Cioloş, vor să introducă, odată cu proiectul de reformă a reglementării pieţelor financiare, discutat ieri la Bruxelles, şi măsuri de reducere a speculei pe bursele de mărfuri, potrivit Reuters.

Măsurile vor viza controale mai stricte sau extinderea legislaţiei abuzului de piaţă. În acest sens, Cioloş spune că parametrii fundamentali din piaţă, precum oferta mai scăzută din Ucraina şi Rusia, nu pot fi singurele cauze pentru mişcările puternice ale preţului grâului.

„Rolul pieţei futures nu este de a alimenta specula şi profiturile unor jucători. Contractele futures trebuie să contribuie la determinarea raportului dintre ofertă şi cerere", a afirmat el. Şi preţul cărnii a atins un record al ultimilor 20 de ani la nivel mondial, la începutul lunii septembrie. „Financial Times" arată că cererea tot mai mare venită din partea ţărilor emergente a coincis cu o scădere a producţiei în cazul unor exportatori tradiţionali precum Statele Unite şi Australia.

Contractele futures pentru pentru carne de vită în viu de la bursa de mărfuri de la Chicago au ajuns, în august, la 2,2 dolari (1,7 euro) per kilogram, cel mai ridicat nivel din ultimele 22 de luni. Discuţiile vin la câteva zile după ce comisarul european pentru Agricultură a anunţat intenţia UE de a vinde trei milioane de tone de cereale din stocurile sale pentru a atenua evoluţia preţurilor la nivel mondial. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite