BCR a realizat un profit net de 54,3 milioane de euro în primul trimestru al anului

BCR a realizat un
profit net de 54,3 milioane de euro în primul
trimestru al anului

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut un profit net de 252,7 milioane de lei (54,3 milioane de euro), în primul trimestru al acestui an, potrivit datelor publicate astăzi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rezultatul operaţional s-a situat la 371,7 milioane de lei (79,9 milioane de euro), mai mare cu 10% decât rezultatul din anul precedent de 338 milioane de lei (74,7 milioane de euro), ca urmare a îmbunătăţirii venitului operaţional.

Veniturile nete din dobânzi au crescut semnificativ cu 7,8%, la 466,6 milioane de lei (100,2 milioane de euro), de la 432,9 milioane de lei (95,7 milioane de euro) în T1 2017, ca urmare a volumelor mai mari de conturi curente.

Veniturile nete din comisioane au avansat cu 4,1% la 171,2 milioane de lei (36,7 milioane de euro), de la 164,4 milioane de lei (36,3 milioane de euro), în T1 2017, graţie volumelor mai mari din tranzacţii, împrumuturi, precum şi operaţiuni de brokeraj.

Rezultatul net din tranzacţionare s-a majorat cu 40%, la 111,5 milioane de lei (31,9 milioane de euro), de la 79,5 milioane de lei (17,6 milioane de euro) în T1 2017.

Venitul operaţional a crescut cu 11% la 766,9 milioane de lei (164,8 milioane de euro) de la 691,1 milioane de lei (152,8 milioane de euro) în T1 2017, ca urmare a creşterii veniturilor nete din dobânzi, a celor din comisioane şi a rezultatului net din tranzacţionare.

Cheltuielile administrative generale în T1 2018 au ajuns la 395,2 milioane de lei (84,9 milioane de euro), mai mari cu 12%, comparativ cu 353,1 milioane de lei (78,1 milioane de euro) în T1 2016, fiind impactate de contribuţia anuală mai mare la Fondul de Garantare e Depozitelor Bancare, dar şi de uşoara creşterere a numărului de angajaţi.

Ca atare, raportul cost-venit s-a situat la 51,5% în T1 2017, faţa de 51,1% în aceeaşi perioadă din 2017.

BCR a mai înregistrat un avans consistent, de peste 50%, în creditarea persoanelor fizice, faţă de trimestrul I 2017, reprezentând aproape o treime din piaţa creditării imobiliare din România.  Astfel, BCR a generat volume noi de credite de 1,79 miliarde de lei în trimestrul I din 2018, cu creşteri de 24% a creditului de nevoi personale „Divers” şi vânzări de patru ori mai mari în cazul creditului standar imobiliar „Casa Mea”, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În activitatea corporate, portofoliul de credite nou acordate s-a ridicat la 259 milioane de lei. Se remarcă aici o creştere semnificativă, de 13%, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a finanţărilor pentru întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), ca urmare a strategiei proactive de susţinere a antreprenorilor locali. Co-finanţarea proiectelor cu fonduri europene rămâne solidă, portofoliul atingând un volum de finanţări de 8 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte pierderile nete din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, BCR a înregistrat eliberări de provizioane de 65.000 lei (14.000 euro) în T1 2018, faţă de o cheltuială cu provizioanele de risc în valoare de 3,3 milioane lei (0,7 milioane euro) în T1 2017, în condiţiile în care producţiile noi de credite, atât retail, cât şi corporate, nu au mai generat niciun credit neperformant.

Ponderea împrumuturilor neperformante (NPL) a scăzut la 7,2%, comparativ cu 8,1% în decembrie 2017, cu rata de acoperire NPL urcând la un nivel foarte confortabil de 96,3%, în martie 2018, faţă de 92,7%, în decembrie 2017.

Capitalizarea băncii rămâne deosebit de puternică pentru a susţine creşterea afacerii. Raportul de solvabilitate al BCR era în februarie 2018 (banca) de 21,5%, în timp ce capitalul de Rang 1 + 2 (Grup BCR) cumula o valoare solidă de 7,2 miliarde RON în decembrie 2017.

„Anul 2018 a început bine pentru noi. Performanţa vine, în primul rând, din încrederea pe care clienţii noştri ne-o acordă în fiecare zi, pentru care le mulţumim, precum şi din efortul continuu depus de colegii mei din BCR. E un efort care cumulează mai multe cuvinte-cheie: eficientizare, digitalizare, accesabilitate şi învăţare. În acest an, poate mai mult ca niciodată, vrem să fim parte din viaţa clienţilor noştri. Şi nu neapărat din perspectivă comercială, ci prin amprenta pe care ne-am propus s-o lăsăm în educaţie, tehnologie şi capitalizarea oportunităţilor de dezvoltare la nivelul întregii societăţii. Totul pentru a construi ceva simplu, aparent, dar de care fiecare dintre noi are nevoie: o viaţă mai bună”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut marginal cu 1% la 33.820 milioane de lei (7.262,9 milioane de euro), la 31 martie 2018, de la 33.490,9 milioane de lei (7.189,2 milioane de euro), la 31 decembrie 2017, ca urmare a unor volume de creditare crescute pe segmentul retail.

Depozitele de la clienţi au avansat uşor cu 0,7% %, la 52,853,2 milioane de lei (11.350,4 milioane de euro) la 31 martie 2018, faţă de 52.496,1 milioane de lei (11.268,9 milioane de euro), la 31 decembrie 2017, determinate de creşteri ale depozitelor retail şi corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca beneficiind totodată de surse de finanţare diversificate, inclusiv compania mamă.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările