VIDEO Autostrada Lugoj-Deva: Lotul 3 va fi inaugurat abia luni, pentru că nu are toate avizele. Ce restricţii de viteză şi de tonaj vor fi

VIDEO Autostrada Lugoj-Deva: Lotul 3 va fi inaugurat abia luni, pentru că nu are toate avizele. Ce restricţii de viteză şi de tonaj vor fi

Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva încă nu are toate avizele, deşi a stat patru luni închis FOTO Asociatia Pro Infrastructură

Cei 21 de kilometri din lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva vor fi inauguraţi abia luni, deoarece segmentul de drum încă nu are toate avizele necesare. Şoferii vor trebui să respecte o serie de restricţii de viteză şi tonaj.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Din informaţiile noastre, nici astăzi nu se va deschide circulaţia, ci abia luni, cu restricţii de viteză şi de tonaj. Motivul: încă nu au obţinut toate avizele, după ce au ţinut autostrada închisă în ultimele patru luni, deşi era gata”, au declarat vineri reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.

Viteza va fi limitată la 80 km/h pe autostradă şi la 60 pe podurile de pe autostradă, iar limita de tonaj va fi de 7,5 tone, potrivit lor. Reprezentanţii API susţin însă că limita de tonaj nu are niciun sens, în contextul în care reparaţiile la podul peste Mureş au fost finalizate.

Şi deputatul USR Cătălin Drulă afirmă că abia luni se va deschide Lotul 3, iar cele patru luni de când bucata de autostradă stă închisă au fost pierdute degeaba. Potrivit lui, s-au făcut „nişte lucrări minimale săptămâna trecută la aparatele de reazem ale podului peste Mureş”, ceea ce este „treabă de câteva zile şi care putea fi făcută şi sub trafic (circulându-se alternativ pe câte o cale)”.

De asemenea, este o problemă şi faptul că se deschide traficul cu restricţie de viteză. „Eram optimist cu 90-100km/h: restricţia este de 80km/h. În plus este şi restricţie de tonaj, se pare, TIR-urile vor avea interzis”, spune el.

Potrivit deputatului, cele patru luni sunt unele „în care am fi putut folosi această investiţie de sute de milioane de euro, patru luni pierdute din cauza banditismului şi incompetenţei”.

Vineri a început recepţia lucrărilor la Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva.

„Astăzi are loc recepţia lucrărilor la breteaua de la nodul Holdea, unde este un contract separat. Când colegii mei, care sunt membrii în Comisia de recepţie, vor decide că este totul în regulă acolo, să poată face procesul verbal, atunci vom anunţa ce urmează. În ce priveşte Lotul 3, avem expertiza făcută de experţi autorizaţi, în care se spune că poate fi deschisă circulaţia pe acest tronson de autostradă, cu restricţii de tonaj şi restricţii de viteză”, a declarat, pentru adevarul.ro, Sorin Scarlat, directorul Companiei Naţionale de Adminstrare a Infrastructurii Rutiere.

Din 12 august, constructorii Lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, un tronson de 21 de kilometri între Ilia şi Holdea, au solicitat recepţia lucrărilor începute în primăvara anului 2014, astfel încât circulaţia să poată fi deschisă. Antreprenorii spanioli nu s-au înţeles cu reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi cu fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, asupra garanţiei investiţiei şi, de asemenea, au fost acuzaţi că au efectuat lucrări de slabă calitate, astfel că autostrada nu putea fi recepţionată.

Lotul 3, de 21 de kilometri, se întinde între Ilia şi Holdea şi a fost construit de Asocierea de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA, care a obţinut în toamna anului 2013 contractul pentru derularea investiţiei, estimată iniţial la 580 de milioane de lei, fără TVA. Lucrările trebuiau finalizate în vara anului 2016.

Sectoarele Autostrăzii Lugoj – Deva sunt cuprinse în Autostrada A1 Nădlac – Bucureşti care măsoară 580 de kilometri, fiind cea mai lungă din ţară). A1 începe din Bucureşti şi asigură ieşirea spre frontiera cu Ungaria la Nădlac, traversând oraşele Piteşti, Sibiu, Deva, Lugoj, Timişoara şi Arad. În prezent, circa 400 de kilometri (70 la sută) din lungimea autostrăzii se află în exploatare, 9 la sută în şantier şi 21 la sută în planificare sau proiectare. După deschiderea Lotului 3 din vestul ţării vor mai rămâne de executat Secţiunea Margina – Holdea, de circa 10 kilometri, şi Autostrada Sibiu - Piteşti, de 122 de kilometri.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: