Attila: Lista obiectivelor de investiţii prin programul Anghel Saligny a fost aprobată pentru Capitală şi şase judeţe

Attila: Lista obiectivelor de investiţii prin programul Anghel Saligny a fost aprobată pentru Capitală şi şase judeţe

Foto: Facebook Cseke Attila

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a transmis luni că, până în prezent, la nivelul ministerului, au fost aprobate pentru finanţare listele obiectivelor de investiţii prin programul Anghel Saligny pentru Capitală şi şase judeţe.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit acestuia, pentru alte opt se fac verificări pentru a se stabili dacă aceleaşi proiecte nu au fost trimise pentru a fi finanţate şi din fonduri europene, prin ministerul de resort.
 
Ministrul Dezvoltării a afirmat, luni, întrebat fiind care este stadiul programului naţional „Anghel Saligny” că acesta se află în perioada de analiză, evaluare şi întocmire de ordine de ministru pentru aprobarea de investiţii.
 
„S-au aprobat până acum şapte judeţe la finanţare, adică lista obiectivelor de investiţii: Dâmboviţa, Alba, Harghita, Sibiu, Gorj, sectoarele Bucureştiului şi Brăila. Suntem în evaluare în continuare. Avem opt judeţe care au, în momentul actual, nişte posibile suprapuneri care trebuie clarificate cu investiţii finanţate din Programul Operaţional Infrastructură Mare, care este la MIPE, pe apă şi canalizare, adică trebuie să ne edificăm dacă nu sunt depuse şi acolo şi nu sunt finanţate de acolo”, a declarat Cseke Attila, într-o conferinţă de presă la Braşov, transmite News.ro.
 
El a precizat că şi în acest judeţ s-au făcut verificări privind un astfel de proiect, iar săptămâna trecută s-a clarificat, proiectele din judeţul Braşov urmând a intra la evaluare şi analiză în perioada următoare.
 

Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localităţi (apa, reţeaua de canalizare şi gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar şi lista sumelor repartizate pe judeţe.

   

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările