ANRE: Tarifele de distribuţie a energiei electrice vor scădea în medie cu 1,08%, anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tarifele de distribuţie a energiei electrice vor scădea, anul viitor, cu 1,08%, în medie. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa de marţi, tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice şi a preţului pentru energia electrică reactivă la operatorii de distribuţie concesionari pentru anul 2018.

„Ca urmare a analizei efectuate de către ANRE a datelor transmise de operatorii de distribuţie concesionari şi a calculelor veniturilor reglementate, cu luarea în considerare a corecţiilor anuale efectuate conform cadrului de reglementare în vigoare, tarifele aprobate pentru anul 2018 înregistrează, faţă de anul 2017, o scădere medie de 1, 08 % la nivelul întregii ţări, pentru cei opt operatori de distribuţie concesionari”, transmite ANRE, într-un comunicat.

Autoritatea informează că operatorii de distribuţie concesionari au solicitat pentru anul 2018 creşterea medie a tarifelor de distribuţie cu 9,78 %, comparativ cu tarifele aprobate pentru anul 2017.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite