Amnistia fiscală se va aplica atât firmelor de la stat, cât şi celor din privat. De când ar putea fi aplicată

Amnistia fiscală se va aplica atât firmelor de la stat, cât şi celor din privat. De când ar putea fi aplicată

FOTO Shutterstock

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a făcut marţi seara o serie de declaraţii la televiziunea publică, avansând, printre altele, şi termenul la care va fi discutată în Guvern amnistia fiscală

Ştiri pe aceeaşi temă

„Amnistia fiscală vine, curând. Cei care ne urmăresc să nu creadă că pot să nu plătească la stat. Este pentru trecut. Această propunere va fi foarte bine primită de mediul de afaceri. Va fi valabilă şi pentru cei care sunt în eşalonări (şi insolvenţă – n.red.). În aprilie, vreau să o avem în Guvern”, a spus Eugen Teodorovici, marţi seara, într-o emisiune la TVR1.
 
Ministrul Finanţelor a menţionat că va fi valabilă atât pentru mediul privat, cât şi pentru cel public – „nu poţi să acţionezi diferit”.
 
„La o companei de stat este clar că este singura şansă şi unica, probabil, să poţi să o readuci în economie ca un actor activ. Ca şi la privat spui aşa: «Ai accesorii, le dai la o parte», ce rămâne ca principal. Aceasta este una dintre propuneri”, a mai spus Teodorovici.
 
Ministrul Finanţelor a susţinut că problema nu se pune câţi bani va pierde statul prin această amnistie, ci „eu, stat, am vreo şansă să recuperez?”.
 
„O să aveţi o situaţie în Nota de fundamentare, pentru că aceste calcule se fac. Noi avem inclusiv mai multe variante de eşalonare, pentru că am spus că eşalonarea trebuie făcută într-o perioadă care să permită firmei să facă cu adevărat businessul pentru care a fost înfiinţată, să-şi poată plăti obligaţile faţă de terţi şi, într-un final, să poată să dea şi statului o parte pe care pate să o dea din principalul care rămâne. Aceasta să fie o perioadă atât de lungă, încât să permită un astfel de comportament în piaţă”, a precizat Teodorovici.
 
De asemenea, companiile care au capital negativ vor avea un termen până la care să-şi majoreze capitalul, iar dacă nu îl majorează, vor fi dizolvate, potrivit ministrului Finanţelor.
 
„Sunt foarte multe firme în România care au un astfel de comportament şi care le afectează pe cele care sunt curate şi corecte. Lucrurile se vor curăţa în economie. Firmele vor vedea că toate măsurile sunt menite să sprijine mediul de afaceri din România”, a detaliat Teodorovici.
 
Ministrul Finanţelor a subliniat că vor mai fi şi alte modificări ale legislaţiei, iar acestea vor fi făcute doar după discuţii cu mediul de afaceri. „Singurul caz a fost al Ordonanţei 114”, a subliniat Teodorovici, referindu-se la modificările care au afectat mediul de afaceri şi care n-au fost discutate cu aceştia. Ministrul a susţinut că în cazul OUG 114/2018 s-a procedat astfel, deoarece erau foarte multe presiuni să nu fie adoptată.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: