ALDE cere desfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, care gestionează şi piaţa pensiilor private. Care este miza

ALDE cere desfiinţarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, care gestionează şi piaţa pensiilor private. Care este miza

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cea care reglementează şi supraveghează piaţa pensiilor private, cea a asigurărilor şi pe cea de capital, ar putea fi desfiinţată, la propunerea a trei deputaţi ALDE.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iniţiatorii sunt deputaţii ALDE Ştefan Alexandru Băişanu, Adrian Mocanu şi Daniel Olteanu.
 
Aceştia susţin, în proiectul de act normativ că există disfuncţionaităţi în activitatea ASF şi că aceasta ar fi manipulat piaţa de capital, la momentul când Darius Vâlcov a anunţat OUG 114 (ceea ce a dus la prăbuşirea acţiunilor pe bursă). Prin urmare, cer privind reînfiinţarea celor trei structuri unificate în 2013 în ASF: Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). 
 
Un alt argument adus în favoarea desfiinţării ASF este că aceasta a fost înfiinţată în scopul transferului celor trei comisii sus-amintite la BNR, lucru extrem de periculos în condiţiile în care, susţin iniţiatorii, prăbuşirile pe BVB ar fi fost provocate de tranzacţionarea unor volume extrem de mari de către bănci, asigurări, fonduri de pensii private, fonduri de investiţii, exact entităţile care sunt reglementate de ASF.
 
“Prin Legea 126/2018 acest lucru s-a realizat în proporţie de 50%, însă este foarte periculos ca şi aceste trei sectoare financiare să intre, alături de cel bancar, în competenţa băncii centrale. De altfel, acest lucru s-a văzut în 19, 20 decembrie 2018 dar şi în 14, 15 ianuarie 2019, când, în cadrul războiului BNR împotriva Guvernului şi măsurilor fiscale anunţate şi prevăzute de OUG 114/2018, preţurile principalelor acţiuni care compun indicele BET al BVB au căzut dramatic, această cădere fiind cauzată de tranzacţionarea unor volume exagerat de mari în raport la volumul mediu de tranzacţionare a acţiunilor acestor emitenţi, ceea ce indică o acţiune concertată de manipulare a pieţei de capital, întrucât deţinătorii unor asemenea cantităţi de acţiuni la aceste compani sunt în principal instituţiile financiare componente ale principalelor grupuri financiar-bancare (bănci, asigurări, fonduri de pensii private, fonduri de investiţii, etc.), elemente care intră sub incidenţa abuzului de piaţă prevăzut de Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, a Legii concurenţei şi chiar a siguranţei naţionale”, se mai arată în document. 
 
În opinia iniţiatorilor, de fapt „problema constă în lipsa unei instituţii guvernamentale (sau a unui minister al afacerilor financiare) care să se ocupe de politicile guvernului privind dezvoltarea celor trei sectoare financiare, întrucât aceste trei sectoare financiare trebuie să fie coloana vertebrală a economiei şi nu să intre în aria de competenţă a băncii centrale”.
 

Amintim că cele trei pieţe, de capital, cea a asigurărilor şi cea a pensiilor private, supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, însumează aproximativ 23 de miliarde de euro.

 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: