Administratorii fondurilor din Pilonul II, şantajaţi să investească în proiectele Guvernului

Administratorii fondurilor din Pilonul II, şantajaţi să investească în proiectele Guvernului

Guvernul încearcă să şantajeze administratorii pensiilor private obligatorii să investească în parteneriate public-private, deşi prevederile OUG 114 lasă la latitudinea lor o astfel de decizie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Modificările aduse Legii 411/2004, prin OUG 114, arată că administratori pensiilor private obligatorii pot investi în „proiecte strategice de investiţii în parteneriat public-privat aprobate prin hotărâre a Guvernului”, aşa cum investesc acum în diferite valori mobiliare sau titluri de stat.
 
În urma discuţiilor purtate marţi seară cu administratorii Pilonului II, care şi-au exprimat de altfel nemulţumirea privind creşterea uriaşă a capitalului social, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a sugerat că va accepta reducerea capitalizării, dacă cei şapte administratori vor investi în proiectele iniţiate de Guvern.
 
”Cotele de capitalizare ale fondurilor de pensii private sunt negociabile în măsura în care se va ajunge la o înţelegere cu Guvernul privind investiţiile fondurilor în proiectele importante pentru România, în sănătate, energie, infrastructură şi sectorul IMM-urilor”, a spus Teodorovici.
 
Păun: Pilonul II investeşte deja în proiectele statului
 
În prezent, aceste administratorii Pilonului II investesc deja 60% din totalul fondurilor  în proiectele Guvernului, prin titlurile de stat achiziţionate, şi doar 40% în titluri de risc, precum companiile listate la bursă, a declarat pentru „Adevărul” profesorul de economie Cristian Păun.
 
„Administratorii Pilonului II deja investesc în proiectele Guvernului, prin titlurile de stat cumpărate. Banii astfel obţinuţi de stat sunt folosiţi, alături de fondurile obţinute de la UE, drept cofinanţare a proiectelor prioritare ale României. (...) Din punctul meu de vedere este o şmecherie a Guvernului prin care se-ncearcă deturnarea unor fonduri pe care Pilonul II le investea cu un randament ridicat”, a declarat economistul.
 
Acesta a adăugat că nu vede sensul acelei cerinţe de majorare a capitalului social al administratorilor Pilonului II, în condiţiile în care ar ajunge să fie mult mai mari decât cea impusă băncilor.
 
Administratorii de Pilon II gestionau la finalul anului trecut fonduri de pensii de 10,2 miliarde de euro în beneficiul a 7,25 de milioane de români, obţinând în toată perioada de funcţionare un randament mediu anualizat de peste 8%, cel mai ridicat dintre toate sistemele similare din Europa. 
 
La finalul întâlnirii de marţi seara cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, consilierul premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, şi preşedintele ALE, Călin Popescu Tăriceanu, administratorii fondurilor de pensii private au informat că „ în cei 11 ani de existenţă (...) au investit în România majoritatea covârşitoare a activelor administrate (peste 90%)”.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările