Încă opt finanţişti români au primit recunoaşterea internaţională prin obţinerea titlului de CFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul select al deţinătorilor de CFA din România şi-a sporit numărul cu încă opt noi membrii, cărora le-a fost înmânată diploma, în cadrul unei ceremonii organizate aseară, într-un cerc restrâns, de CFA România. Titlul conferă deţinătorilor este dobândit în urma unui program intens de studiu după programa CFA Institute. Dan Pascariu, preşedintele Unicredit Ţiriac Bank şi Nicolae Chidesciuc, economistul şef al ING Bank R

(În fotografie, de la stânga la dreapta: Adrian Codîrlaşu - preşedinte CFA România, Ed Bace - Head of Education EMEA CFA Institute, Dan Pascariu - preşedinte Unicredit Ţiriac, Nicolae Chidesciuc - membru în Consiliul Director al CFA România)

Titlul de CFA – Chartered Financial Analyst este cea mai înaltă distincţie pentru specialiştii din industria financiară. Este o certificare recunoscută la nivel global ca o dovadă a profesionalismului şi o “cheie” cu care se pot deschide uşile marilor instituţii financiare din întreaga lume. Diploma de CFA este o recunoaştere acordată de CFA Institute – organizaţie a analiştilor financiari cu sediul în Statele Unite, care îşi selectează membrii în urma unui program intens de studiu, după o progamă specifică şi printr-un examen care se susţine la nivel global.


În cadrul ceremoniei organizate aseară de CFA România, alţi opt români care au trecut cu bine prin examenele programului, au intrat oficial în rândul deţinătorilor celei mai importante distincţii din industria financiară. Aceştia sunt: Adrian Popa, Alina Toma, Alexandra Smedoiu, AnaMaria Stăncescu, Cristina Mihăilescu, Ileana Guţu, Ionuţ Ianu, Mihai Purcărea şi Mircea Sereş. Fiecare dintre ei lucrează deja în poziţii de middle sau top management în industria financiară din România: BCR Erste, Raiffeisen sau Price Waterhouse Coopers  sunt doar trei dintre instituţiile din care proaspeţii CFA fac parte în prezent.


La ceremonia de decernare a diplomelor au fost invitaţi Dan Pascariu, preşedintele Unicredit Ţiriac Bank, şi Nicolae Chidesciuc, economistul şef al ING Bank România, care, începând din 14 noiembrie se va alătura echipei JP Morgan din Londra. Amândoi au avut câte o prezentare, în care au vorbit despre valorea capitalului uman, tema sub care s-au derulat de altfel discuţiile.


În prezent, potrivit lui Adrian Codârlaşu, preşedintele CFA România, organizaţia locală are aproximativ 130 de membrii deţinători ai titlului acordat de prestigioasa instituţie americană, iar alte 400 de persoane urmează programul de studii în vedere obţinerii diplomei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite