România, raiul vechiturilor: importurile de autoturisme second-hand au crescut cu peste 25% în primele cinci luni
0Vânzările totale de autovehicule au înregistrat în România, în primele cinci luni ale anului, un salt de 6,9%, până la un volum de 46.222 de unităţi, în timp ce producţia naţională a scăzut cu 6,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, arată datele publicate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Conform datelor APIA, autoturismele, care reprezintă 77,6% din vânzările consemnate în primele cinci luni din 2016 (35.889 unităţi), înregistrează o creştere de 0,9%, iar vehiculele comerciale (marfă şi persoane) 34,3%.
În acest context, APIA subliniază faptul că importurile de autoturisme rulate au urcat cu 25,1%, ceea ce a făcut ca raportul dintre cele rulate şi cele noi să fie unul în creştere, respectiv de aproximativ patru autoturisme rulate la unul nou.
Autoturismele, plus de doar 0,9%
„Chiar dacă luna mai 2016 a înregistrat pe segmentul autoturisme o scădere puternică în comparaţie cu aceeaşi lună de anul trecut (-20,8%), datorită avansului înregistrat în primele patru luni, avem pe ansamblul pieţei auto (autoturisme + vehicule comerciale) în primele cinci luni din 2016, o creştere generală de 6,9%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015“, a comunicat APIA.
În interiorul acestei creşteri, autoturismele au un avans de doar 0,9%.
„Din analiza datelor disponibile pentru primele cinci luni ale anului, observăm la autoturisme o scădere în ultimele două luni faţă de vârful din luna martie, aceasta situaţie fiind explicabilă în condiţiile mult aşteptatei demarări a Programului «Rabla»“, se mai arată în comunicat.
Firmele, principalii cumpărători
În ceea ce priveşte vânzările realizate în luna mai 2016, dar şi pe cele consemnate în primele cinci luni ale anului în curs, acestea au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile realizate de persoanele juridice, ponderea acestora din totalul aferent primelor cinci luni fiind de 89% (vs. 11% persoane fizice), iar în cazul autoturismelor de 87% (vs. 13% persoane fizice).
Potrivit analizei, procentajele arată o situaţie diferită de cea de anul trecut când, după cinci luni, raportul persone juridice/persoane fizice în cazul autoturismelor era 81% vs. 19%, după o lună mai 2015 în care acest raport a fost 62% la 38%, sub influenţa demarării Programului 'Rabla' (27 aprilie).
Patru vechituri la o maşină nouă
APIA atrage atenţia asupra faptului că, în primele cinci luni din 2016, importurile de autoturisme rulate au crescut şi ele comparativ cu 2015, cu un consistent 25,1%, ceea ce face ca raportul dintre cele rulate şi cele noi să fie unul în creştere, respectiv de aproximativ patru autoturisme rulate la unul nou.
„Cu un volum total de 10.169 unităţi vândute în luna mai, înregistrăm, după primele cinci luni din 2016, un volum total de 46.222 de unităţi, respectiv cu 6,9% mai mult decât în primele cinci luni din 2015 şi cu 1,2% mai puţin decât luna precedentă a acestui an.
Autoturismele, care reprezintă 77,6% din vânzările consemnate în prime cinci luni din 2016 (35.889 de unităţi), înregistrează o creştere de 0,9%, iar vehiculele comerciale (marfă şi persoane), una de 34,3%“, se spune în comunicat.
Primele în top: Dacia, Volkswagen şi Skoda
La autoturisme, topul pe mărci după primele cinci luni din 2016 este condus de Dacia, cu 9.593 de unităţi (26,7% cotă de piaţă, pe un volum în scădere cu 27,8% faţă de 2015), urmată de Volkswagen, cu 3.863 de unităţi (10,8% cotă de piaţă, volume în creştere cu 14,4% faţă de 2015), Skoda — cu 3.788 de unităţi (10,6% din total piaţă, volume în creştere cu 15,8%), Renault - cu 2.581 de unităţi (7,2% cotă de piaţă, volume mai mari cu 17,3%), Ford - cu 2.368 de unităţi (6,6% din total piaţă, volume în creştere cu 4,6%), şi Opel - cu 1.522 de unităţi (4,2% din total piaţă, volume mai mari cu 31,4%).
Pe modele, cu cele 3.497 de unităţi livrate pe piaţa autohtonă, Dacia Logan este cel mai bine vândut model în primele cinci luni din 2016, urmat de Dacia Sandero, cu 2.206 de unităţi, Dacia Duster, cu 1.976 de unităţi, Skoda Octavia, cu 1.678 de unităţi, şi Renault Clio, cu 1.143 de unităţi.
Dieselul, 56,1% din piaţă
În funcţie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piaţa cu o pondere de 56,1%, relativ similar cu procentajul avut şi anul trecut după cinci luni (56,4%).
„Situaţia vânzărilor ne arată faptul că, din primele 10 mărci/modele cele mai vândute, şapte mărci şi respectiv cinci modele au o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (56,1%).
În ceea ce priveşte autoturismele hibride sau 100% electrice, remarcăm o creştere importantă după cinci luni din 2016, respectiv + 63,6% (dar pe volume mici, respectiv 247 de unităţi în 2016 faţă de 151 în 2015)“, spune APIA.
Un sfert din maşini sunt fabricate în România
În funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia se prezintă astfel: 24,3% sunt de provenienţă autohtonă, 23,3% sunt fabricate în Germania, 12,7% sunt din Cehia, 8,8% din Spania şi 8,1% din Franţa.
„În acest context, vânzările de autoturisme din producţia autohtonă au scăzut puternic în primele cinci luni din 2016, respectiv cu 30,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în timp ce vânzările de autoturisme din import au înregistrat o creştere consistentă, de 18,4%a, subliniază asociaţia.
APIA precizează că şi pe plan european se remarcă după cinci luni din 2016 o creştere generală consistentă a vânzărilor de autoturisme (+9,9%).
Practic, cu o singură excepţie (Olanda), toate celelalte state membre UE au înregistrat creşteri în aceste prime cinci luni din 2016, relevante fiind pentru analiza în cauză rezultatele înregistrate în cele mai mari pieţe (care împreună acoperă circa 3/4 din total UE): Franţa +10,5%, Germania +6,8%, Italia +20,5%, Spania +12,5% şi UK +4,1%.