Reluarea creditării şi eficientizarea activităţilor a crescut profitul Băncii Transilvania cu 20% în 2014, până la 448 de milioane de lei
0Banca Transilvania a obţinut anul trecut un profit net de 448,1 milioane lei, în creştere cu 19,5%, după ce activele au crescut cu 11,2%, până la 35,64 miliarde de lei.
„Rezultatul pozitiv al băncii înregistrat în 2014 a fost sprijinit în mod determinant de iniţiativele de eficientizare a activităţilor, respectiv de cele de control al costurilor, care au dus la o îmbunătăţire a raportului cost/venit cu peste 14% faţă de anul 2013, ajungând la 41,92% în anul 2014“, se arată într-un comunicat al BT transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Veniturile operaţionale au urcat cu 20% la finele anului trecut, la 1,99 miliarde lei, faţă de nivelul de 1,66 miliarde lei în 2013. În acelaşi timp, cheltuielile operaţionale au crescut cu 3,4%, la 836,5 milioane lei.
Veniturile nete din dobânzi s-au majorat cu 14,9%, la circa 1,4 miliarde lei, iar cele din speze şi comisioane s-au apreciat cu 12,4%, la 406,6 milioane lei.
Soldul brut al creditelor se situa la 20,02 miliarde lei, în creştere cu 4,5%, în timp ce soldul net s-a apreciat cu 5,3%, la circa 17,55 miliarde lei.
146.000 de credite noi acordate anul trecut
BT a acordat anul trecut 146.000 de credite noi persoanelor fizice şi companiilor, în valoare totală de 9,09 miliarde lei. Din totalul acestora, segmentul retail a atras împrumuturi de aproape 2,1 miliarde lei, iar companiile au beneficiat de circa 22.000 finanţări noi.
Instituţia a scos din bilanţ în 2014 credite în valoare de 759 milioane de lei, acestea având întârzieri la plată de peste 360 de zile şi erau acoperite integral cu provizioane.
Cheltuielile cu provizioanele constituite pentru credite neperformante s-au situat la 638 milioane de lei, în urcare cu 57%, iar soldul total al provizioanelor a ajuns la 2,47miliarde lei, reprezentând 12,4% din totalul creditelor.
Acoperirea creditelor neperformante cu provizioane şi garanţii ipotecare reprezintă peste 126,5%, nivel păstrat în ultimii doi ani.
Banca a rămas cu o rată de neperformanţă de 10,87% pentru împrumuturile cu restanţe de peste 90 de zile, sub media sistemului bancar, de circa 15%. Volumul restanţelor mai mari de 90 de zile pentru clienţii retail şi IMM-uri s-a redus cu 19%, în urma îmbunătăţirii comportamentului de plată şi reducerii expunerilor neperformante istorice.
Totodată, soldul depozitelor a urcat cu 16,4% în 2014 şi a ajuns la aproape 30,05 miliarde lei, de la 25,8 miliarde lei în anul precedent. Raportul credite-depozite al băncii se situează astfel la 66,6%.
Lupta cu BRD pentru poziţia a doua în sistemul bancar
Banca Transilvania, care se situează pe poziţia a treia în sistemul bancar, după BCR şi BRD, şi-a majorat cota de piaţă, în intervalul ianuarie 2012 - septembrie 2014, de la 7,2% la 9,7%, înregistrând cea mai mare creştere organică din piaţa de profil.
Instituţia de credit a semnat la finele anului trecut un acord de preluare a Volksbank România, care deţinea în septembrie 3,62% din activele bancare.
Astfel, BT vrea să ajungă pe poziţia a doua în sistem, luând locul BRD, care la finele lunii septembrie avea o cotă de piaţă de 12,39%, iar cota însumată în urma fuziunii BT cu Volksbank ar ajunge la 13,32%.
Şeful BRD a declarat însă joi că nu se teme să fie depăşită de Banca Transilvania în topul băncilor, aşteptând ca procesul de fuziune să fie încheiat cu succes.
Mai puteţi citi:
[<a href="//storify.com/phradamon666/banca-transilvania" target="_blank">View the story "banca transilvania" on Storify</a>]