Proiect de lege: Cine nu mai poate plăti ratele cedează casa ipotecată băncii şi este eliberat de credit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul de lege propune ca datoria către bancă să se stingă dacă datornicul ajuns în incapacitate de plată transferă creditorului bunul ipotecat FOTO Adevărul
Proiectul de lege propune ca datoria către bancă să se stingă dacă datornicul ajuns în incapacitate de plată transferă creditorului bunul ipotecat FOTO Adevărul

Un grup de 156 parlamentari au iniţiat un proiect de lege care prevede ca o persoană fizică care nu-şi mai poate achita ratele la credit să aibă posibilitatea de a transfera bunul ipotecat în favoarea băncii, iar datoria să se stingă, a anunţat deputatul PNL Daniel Zamfir.

Zamfir este unul dintre iniţiatori şi a prezentat proiectul de lege la o conferinţă de presă, alături de avocatul Gheorghe Piperea, arătând că acest proiect introduce „principiul echităţii“, din acesta având câştig şi banca şi clienţii.

„Proiectul de lege prevede că atunci când o personaă fizică nu mai poate plăti un credit la bancă, să poată transfera bunul ipotecat în favoarea băncii. Din cauza crizei, valoarea creditului ipotecat nu mai acoperă creditul, iar banca se îndreaptă şi spre alte bunuri ale persoanei respective. Acest proiect introduce principiul echităţii. Cât timp banca şi-a trimis un evaluator agreat să evalueze creditul, banca şi-a acoperit riscul creditării, iar când apare criza contractului, riscul să fie împărţit, nu e normal să suporte doar clientul“, a explicat Zamfir, potrivit Mediafax.

El a mai spus că şi banca are de câştigat, în urma aplicării acestui proiect, deoarece se introduce rapid în circuitul civil imobilul ipotecat şi există posibilitatea rapidă ca banca să-şi recupereze banii.

„Când o persoană fizică nu-şi mai poate plăti un credit pentru care şi-a ipotecat imobilul, anunţă banca şi apelează la un notar sau un executor judecătoresc să transfere proprietatea în favoarea băncii, iar persoana este eliberată de orice credit“, a mai spus Zamfir, explicând prevederile proiectului. 

Avocatul Gheorghe Piperea, care a contribuit la elaborarea acestui proiect de lege, a arătat că s-a ţinut cont de directivele europene în domeniu. „Este o lege din domeniul protecţiei consumatorului aflat în situaţia de supraîndatorare şi se înscrie în trendul directivelor UE“, a spus Piperea.

El a arătat că băncile ar beneficia în urma acestui proiect, adăugând că problema băncilor sunt creditele neperformante pe care le vând cu pierderi de 90%, iar dacă s-a aplica mecanismul preluării rapide a imobilelor ipotecate, pierderea băncilor ar fi mai mică, la 40-50%.

Piperea a mai spus că diferenţa între acest proiect de lege şi legea insolvenţei persoanei fizice este că prin acest proiect debitorul nu poartă "stigmatul de insolvent" şi, după ce dă bunul imobil băncii pentru a-şi stinge creditul, poate să-şi cumpere o altă casă, împrumutându-se în condiţiile din prezent sau să stea cu chirie.

Piperea a estimat că de acest prevederi ar beneficia cei 950.000 de persoane care figurează în evidenţele Biroului de Credite, dintre care 200.000 au credite cu impotecă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite