Oraşul din România în care preţurile apartamentelor au crescut cu două cifre în 2019
0Pe parcursul anului trecut, preţurile apartamentelor şi-au continuat traiectoria ascendentă, însă au intrat pe o pantă uşor mai abruptă comparativ cu 2018.
La sfârşitul lui decembrie 2019, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (atât vechi, cât şi noi) a ajuns la 1.341 de euro pe metru pătrat util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro; această valoare marchează o creştere de 1,6% faţă de finele lui noiembrie, când o asemenea unitate locativă putea fi achiziţionată, în medie, cu 1.320 de euro pe metru pătrat util. Comparativ cu perioada similară a anului anterior, când pretenţiile vânzătorilor se situau la 1.239 de euro pe metru pătrat util, nivelul de preţ valabil la început de 2020 este cu 8,2% mai ridicat. Important de menţionat ar fi că, deşi apartamentele s-au apreciat ceva mai mult în 2019 faţă de 2018, marjele de creştere înregistrate în cei doi ani anteriori au fost mai ridicate decât atât – este vorba despre un avans de aproape 11% în 2017 şi, respectiv, de un plus de 10,4% în 2016.
Bucureşti
În cel mai mare oraş al ţării, aşteptările vânzătorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.413 euro pe metru pătrat util la sfârşit de 2019, în creştere cu 1,9% faţă de luna noiembrie (când costau 1.387 de euro pe metru pătrat util). În ultimele 12 luni, apartamentele din Capitală au consemnat, per ansamblu, un avans de 5,8% (de la 1.335 de euro pe metru pătrat util în decembrie 2018). Tendinţa de creştere a fost susţinută mai ales de locuinţele din blocurile vechi, care s-au apreciat cu 9% în decurs de un an, de la 1.232 la 1.343 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns în ultima lună a anului la un nivel de preţ de 1.462 euro pe metru pătrat util, ceea ce marchează un avans de 3,5% la 12 luni, de la 1.412 euro pe metru pătrat util.
Braşov
În oraşul de la poalele Tâmpei, apartamentele costau, în medie, 1.178 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lui decembrie 2019, în creştere cu 1,7% faţă de noiembrie (de la 1.158 de euro pe metru pătrat) şi, respectiv, cu 6,9% faţă de perioada similară a anului anterior (când se situau la 1.102 euro pe metru pătrat). Unităţile locative vechi au ajuns la o valoare de listare medie de 1.144 de euro pe metru pătrat util, în condiţiile unui avans anual de 5,7% (de la 1.082 de euro pe metru pătrat). Locuinţele noi, pe de altă parte, au consemnat o creştere de 6,4% anul trecut, de la 1.155 la 1.229 de euro pe metru pătrat.
Cluj-Napoca
În 2019, capitala Transilvaniei a ţinut, din nou, capul de afiş în ceea ce priveţte creşterile de preţ în rândul marilor oraşe analizate. Aici, Indicele Imobiliare.ro a ajuns la o valoare de 1.712 euro pe metru pătrat util la finele lunii decembrie, în creştere cu 0,2% faţă de noiembrie (de la 1.709 euro pe metru pătrat) şi, respectiv, cu 10,1% faţă de perioada similară a anului 2018 (de la 1.555 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din oraş au ajuns la o valoare de 1.739 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un plus de 9,2% la 12 luni (faţă de un nivel de 1.593 de euro pe metru pătrat la finele lui 2018). Locuinţele nou-construite au înregistrat, în aceeaşi perioadă, o creştere şi mai semnificativă, anume 11,5%, de la 1.516 la 1.691 de euro pe metru pătrat.
Constanţa
În oraşul de la malul mării, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 2,6% în decembrie faţă de noiembrie (de la 1.179 la 1.210 euro pe metru pătrat util) şi, respectiv, cu 8,3% în ultimele 12 luni (de la 1.117 euro pe metru pătrat util). Constanţa ocupă, astfel, locul al doilea în clasamentul anual al creşterilor de preţ consemnate în marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro. Apartamentele vechi din oraş se situau la un nivel de preţ de 1.209 euro pe metru pătrat util la început de an, în creştere cu 7,7% faţă de perioada similară a anului anterior (când costau 1.123 de euro pe metru pătrat). Locuinţele noi din oraş s-au apreciat chiar mai mult, anume cu 10,2%, de la 1.100 la 1.212 euro pe metru pătrat util.
Iaşi
În capitala Moldovei, apartamentele noi şi vechi au consemnat o creştere de preţ de 0,6% în ultima lună a anului trecut (de la 1.031 la 1.037 de euro pe metru pătrat util); faţă de decembrie 2018, însă, când locuinţele se tranzacţionau cu 1.010 euro pe metru pătrat, avansul s-a cifrat la 2,7%. Dintre marile oraşe analizate, Iaşiul este, astfel, centrul regional cu cea mai mică marjă anuală de creştere, situându-se la polul opus faţă de Cluj-Napoca. În oraşul din nord-estul ţării, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 5,3% în ultimele 12 luni (de la 996 la 1.049 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce locuinţele nou-construite au consemnat o creştere de doar 1,1%, de la 1.018 la 1.029 de euro pe metru pătrat.
Timişoara
În oraşul de pe Bega, aşteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 0,3% în decembrie faţă de noiembrie 2019 (de la 1.269 la 1.273 de euro pe metru pătrat util) în vreme ce, la 12 luni, avansul a fost de 5,5% (de la o valoare de 1.207 euro pe metru pătrat util). Cu un preţ mediu de 1.272 de euro pe metru pătrat, apartamentele vechi din oraş sunt, în prezent, cu 4,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când costau 1.213 euro pe metru pătrat). Apartamentele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale, pe de altă parte, s-au apreciat în ultimul an cu 7,5%, de la 1.187 la 1.276 de euro pe metru pătrat util.