Mugur Isărescu a împlinit 70 de ani. De 29 de ani este Guvernatorul BNR
0Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a împlinit joi, 1 august, vârsta de 70 de ani, fiind cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale, care a obţinut şase mandate consecutive.
Acesta a intrat în Cartea Recordurilor, stabilind cea mai lungă perioadă îndeplinită în funcţia de guvernator al unei bănci centrale, potrivit World Records Academy. Isărescu a fost numit Guvernator al Băncii centrale în septembrie 1990, luna viitoare împlinind 29 de ani de când deţine această funcţie.
Născut la 1 august 1949 în localitatea Drăgăşani, jud. Vâlcea, Mugur Isărescu este doctor în ştiinţe economice, diplomă obţinută la Academia de Ştiinţe Economice (ASE), unde, de altfel, este şi profesor universitar. Vârsta împlinită astăzi îl va obliga însă să renunţe la acest post din cadrul Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, pe care-l ocupă din 1996, scrie economica.net, precizând că Regulamentul ASE nu permite derularea activităţii de profesor după 70 de ani.
Funcţii deţinute:
septembrie 1990 - prezent
Preşedinte al Consiliului de administraţie şi Guvernatorul Băncii Naţionale a României (numit de Guvern în 1990; cu mandat încredinţat de Parlament în 1991 şi reînnoit în decembrie 1998, noiembrie 2004, octombrie 2009 şi octombrie 2014)
decembrie 1999 - decembrie 2000
Prim-ministru al Guvernului României
1997 - prezent
Director al Institutului de Economie Mondială (suspendat pe durata îndeplinirii mandatului de Guvernator al BNR)
martie - septembrie 1990
Secretar cu probleme economice şi monetare al Ambasadei României din Washington
august 1971 - februarie 1990
Cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială (cercetător ştiinţific principal, gradul III din 1980; cercetător ştiinţific principal, gradul I din 1990)
Poziţii deţinute în organisme internaţionale
Membru în Consiliul General al Sistemului European al Băncilor Centrale
Membru cu drept de vot din partea României în Consiliul European de Risc Sistemic
Guvernator pentru România în Consiliul Guvernatorilor al Fondului Monetar Internaţional
Viceguvernator pentru România în cadrul Consiliului Guvernatorilor al Băncii Mondiale
Viceguvernator pentru România în cadrul Consiliului Guvernatorilor al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Reprezentant al României în cadrul Băncii Reglementelor Internaţionale şi în Comitetul Guvernatorilor Băncilor Centrale de la Basel
Preşedinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Zona Mării Negre, Balcani şi Asia Centrală (2003-2004)
Vicepreşedinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Zona Mării Negre, Balcani şi Asia Centrală (1998-2002)
Membru în Consiliul Consultativ al Biroului Regional pentru Europa şi CSI din cadrul PNUD