MADR aprobă un ajutor de stat de peste 390 de milioane de lei pentru crescătorii de animale

0
Publicat:

În ședința Guvernului din 22 februarie 2024 a fost aprobată o Hotărâre prin care sectorul creșterii animalelor va beneficia de o schemă de ajutor de stat în valoare de aproximativ 390 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă remis joi de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

foto ferma de porci
MADR aprobă un ajutor de stat de peste 390 de milioane de lei pentru crescătorii de animale

Valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2024 se încadrează în plafonul total maxim al schemei de ajutor de stat pentru perioada 2023-2027, care este de 561.571.180 lei. În urma actului aprobat în Ședința de astăzi, speciile taurine, bubaline, porcine și ecvine vor beneficia de 120,7 milioane lei, iar pentru speciile ovine și caprine va fi prevăzută suma de 269 milioane de lei”, menționează sursa citată.

Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv întreprinderilor individuale și familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin atestat de producător după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei de produse agricole.

Fondurile vor fi asigurate de la bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale”, mai menționează MADR.

Inițial, discuțiile referitoare la ajutorul de stat pentru crescătorii de animale includeau o sumă de aproximativ 228 de milioane de lei. 

Prin prezentul proiect de act normativ se stabilește valoarea totală a schemei de ajutor de stat pentru anul 2024, în sumă de maximum 228.000.000 lei, credite de angajament, din care 70.680.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 157.320.000 lei pentru speciile ovine şi caprine, respectiv 161.864.000 lei credite bugetare, din care 50.178.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine şi 111.686.000 lei pentru speciile ovine şi caprine. Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2024”, a informat MADR la finele lunii ianuarie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite