Continuă descentralizarea proiectelor de infrastructură rutieră. Un nou Drum Expres va asigura legătura municipiilor Suceava şi Botoşani cu A7

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat marţi un protocol de colaborare cu autorităţile locale din judeţele Suceava şi Botoşani, în baza căruia se va lansa licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesare construcţiei unui Drum Expres care va asigura legătura municipiilor Autostrada Moldovei, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Descentralizarea proiectelor de infrastructură rutieră continuă! CNAIR a semnat astăzi un protocol de colaborare cu autorităţile locale din judeţele Suceava şi Botoşani. În baza acestui protocolul se va lansa licitaţia pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic necesare construcţiei unui Drum Expres care va asigura legătura municipiilor Suceava şi Botoşani cu Autostrada Moldovei (A7).", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, iar specialiştii CNAIR vor acorda suportul necesar lansării şi finalizării licitaţiei.

Sorin Grindeanu a subliniat că, după finalizarea contractului pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, va fi lansată o nouă licitaţie pentru construcţia Drumului expres Suceava - Botoşani - A7.

În ianuarie, ministrul Transmporturilor a transmis că susţine ideea descentralizării unor proiecte de infrastructură rutieră, cum ar fi drumuri de tip transregio sau centuri ocolitoare ale unor oraşe.

„(…) Explicaţia este simplă, am mai dat-o, o mai spun o dată: în acest moment CNAIR-ul are în gestiune foarte multe proiecte şi, din păcate, este sufocat de toate aceste proiecte şi atunci acest proces de descentralizare este unul pe care îl voi urmări şi îl vom face”, a declarat Sorin Grindeanu.

De asemenea, la finalul anului trecut, după o întâlnire la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, ministrul anunţa că CNAIR şi-a depăşit capacitatea de gestionare a proiectelor şi astfel se doreşte descentralizarea anumitor lucrări, printre care şi Variantele Ocolitoare.

„Dorim să descentralizăm anumite lucrări, printre care şi Variantele Ocolitoare. În judeţul Dâmboviţa vorbim despre Variantele Ocolitoare Târgovişte, Pucioasa-Fieni şi Găeşti. Am trimis înştiinţări în acest sens către toate autorităţile locale, nu doar la Dâmboviţa. Autorităţile locale se vor ocupa de bunul mers al acestor obiective iar noi cei de la MT plătim. Este clar că, la ora actuală, CNAIR şi-a depăşit capacitatea de gestionare a proiectelor, care sunt foarte multe.”, a explicat ministrul Transporturilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite