Centura Galaţiului ar putea costa 1,22 miliarde lei. Proiectul, pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor

Centura Galaţiului ar putea costa 1,22 miliarde lei. Proiectul, pus în dezbatere de Ministerul Transporturilor

Construcţia variantei de ocolire a oraşului Galaţi ar putea costa 1,22 miliarde lei, inclusiv TVA, proiectul urmând a avea o lungime de 33,6 km, potrivit unui proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici ai obiectivului de investiţii, publicat în dezbatere de Ministerul Transporturilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) este 1,22 miliarde, din care: construcţii – montaj 970,7 milioane lei”, se arată în documentul consultat de News.ro.

Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

”Viteza de proiectare a traseului, atât în plan orizontal cât şi în plan vertical, este de 100 km/h. Lungimea totală a variantei de ocolire a municipiului Galaţi este de 33,600 km”, se menţionează în nota de fundamentare.

 Realizarea obiectivului poate atrage şi forţa de muncă locală, în faza de implementare fiind estimate 250 locuri de muncă pe durata de 42 luni estimată pentru execuţie, arată autorii proiectului.

”Lucrările necesare a fi realizate se referă la lucrări de drum, lucrări de poduri/pasaje/tunel şi lucrări hidrotehnice”, mai arată documentul.

Acesta menţionează şi lucrări speciale, una dintre acestea fiind Tunelul Valul lui Traian. Varianta de ocolire Galaţi intersectează monumentul istoric denumit „Valul lui Traian” la km 3+092.

Adiacent monumentului există un drum local. Profilul longitudinal al drumului în acestă zonă este în săpătură, motiv pentru care este necesar realizarea unui tunel pe direcţia variantei de ocolire Galaţi.

Sunt prevăzute relocari ale: reţelelor electrice de joasă şi medie tensiune LEA 20 kV aparţinând Muntenia Nord – S.D.E.E. Galaţi; ale reţelelor electrice de înaltă tensiune aparţinând Transelectrica şi Muntenia Nord – S.D.E.E. Galaţi; reţele distribuţie gaze naturale aparţinând Distrigaz Sud Reţele; reţea transport gaze naturale aparţinând Transgaz; reţea alimentare cu apă aparţinând Apa Canal Galaţi; reţele telecomunicaţii aparţinând: Romtelecom, Orange România, Blue Telecom, RCS&RDS.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: